duminică

Doi vecini



   Erau odată doi vecini: unul rău, care umbla în căile diavolului, altul bun, care umbla în căile Domnului. Într-o zi, vecinul cel rău, ca să-și bată joc, a umplut un coș cu tot felul de murdării și l-a aruncat în curtea celuilalt, zicând:
   - Uite așa, să aibă ce mânca!
   Vecinul, văzând aceasta, s-a dus în piaţă, a luat un coș nou și venind acasă, l-a umplut cu cele mai frumoase fructe din grădina sa. Pe urmă, a chemat la gard pe copilul vecinului și i-a zis:
   - Dă acest coș tatălui și spunei că fiecare dă ce poate și ce are.
   Tatăl, care asculta după o ușă, văzând fapta vecinului și auzindu-i vorbele, a fost cuprins de rușine și a venit la gard; întinzând mâna vecinului său, i-a zis:
   - Tu ești mai bun decât mine... Iartă-mă, și de acum încolo să fim prieteni. Și așa au și fost.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu