sâmbătă

În multe feluri



   Ioan nu mai voia să asculte de sfaturile părinţilor săi, nici să mai meargă la adunare. El asculta mai mult de ce îi spuneau prietenii săi necredincioşi. Dar fericit nu era. Adevărata fericire şi adevărata pace se găsesc numai la Domnul Isus. El Însuşi spune în Ioan 4, versetele 13-14: Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.
   Într-o duminică, Ioan s-a dus în pădure. Era neliniştit. A observat o veveriţă care şedea pe o creangă şi ţinea între lăbuţe o nucă din care rodea. Parcă şi-a împreunat mâinile pentru rugăciune, gândi el. O, de când nu se mai rugase! Se gândi la viaţa lui, la încăpăţânarea lui, la împotrivirea lui faţă de Dumnezeu şi faţă de părinţii lui, cărora le făcuse atâtea griji. Cât de nemulţumitor a fost faţă de dragostea şi grija lor, dar şi faţă de dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu! În acea după-masă nu a găsit nicio linişte. Conştiinţa lui a fost trezită. Seara s-a dus la adunare pentru a putea auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Pe drum s-a întâlnit cu prietenii lui vechi. Ei bănuiau unde dorea să meargă şi au strigat după el câteva cuvinte batjocoritoare. Dar acestea nu l-au oprit de la intenţia sa. Dumnezeu începuse să lucreze la inima lui, iar Ioan ştia că trebuie să se întoarcă la Dumnezeu.
   În acea seară, Cuvântul lui Dumnezeu s-a dovedit din nou mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri. Ioan s-a dus acasă fiind convins că este un păcătos pierdut, care nu putea fi salvat nici de intenţii bune, nici de fapte bune.
   Următoarea duminică s-a dus din nou la adunare. În sfârşit a recunoscut că Domnul Isus a venit în lume pentru a salva păcătoşii, iar că oricine crede în El are viaţa veşnică. El i-a recunoscut Domnului Isus păcatele sale şi a crezut vestea bună. A fost sigur că sângele preţios al Fiului lui Dumnezeu a spălat toate păcatele sale. Astfel, Ioan a devenit foarte fericit. Acum îşi dă toată osteneala să conducă şi pe alţii la Isus, Mântuitorul păcătoşilor. Povesteşte cu plăcere despre predica veveriţei. Da, Dumnezeu vorbeşte în multe feluri.

Dumnezeu vorbeşte, când într-un fel, când într-altul (Iov 33.14).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu