Într-o după-masă
de toamnă, un țăran tânăr stătea în fața casei dorind să constate cum este
vremea. Dorea să mai cosească ultima bucată de iarbă. Când mama află acest
lucru, spuse:
- Dumnezeu să te păzească, băiatul meu, și să
te întorci sănătos acasă!
Băiatul râse și
se gândi în sinea lui: „Ce tot are mama!“ Apoi spuse:
- Dacă te aude cineva, crede că fac o călătorie
în jurul lumii și aș putea să mă nenorocesc pe drum. Aș vrea să știu ce poate
să mi se întâmple pe câmp, nici la zece minute depărtare de aici. Tot timpul ai
această teamă exagerată!
- Moartea stă
adesea pe drum, fără să o observi. Și pentru moarte trebuie să fii pregătit! îi
reaminti mama.
- Astea-s vorbe
de femei bătrâne! răspunse băiatul și porni la drum râzând.
În timpul
cositului a trebuit să se gândească fără încetare la cuvintele mamei. Cât de
adesea i-a pus deja întrebarea, dacă este pregătit să moară! Dacă ar spune aceasta
unui bolnav grav, atunci atenționarea ei ar fi de înțeles. Dar el era sănătos
și în puterea vârstei. „Ei bine, mama este bătrână“, se gândi el și își ascuți
coasa.
În pădurea din
apropiere se auziră împușcături, iar în aceeași clipă tânărului țăran îi căzu
coasa din mâini. Cu un țipăt căzu la pământ. Un glonț îl atinse! Oamenii care
lucrau în apropiere au alergat spre el și l-au dus acasă; era inconștient.
Medicul chemat în grabă constată însă că fusese doar o rană superficială de
glonț, care nu va avea urmări grave.
Cum se
întâmplase nenorocirea? Șeful vânătorilor a organizat în cinstea oaspeților săi
o mică vânătoare, iar prin neatenția unui vânător un glonț l-a atins pe tânărul
țăran pe câmp.
Când rănitul deschise
ochii, mama lui se afla lângă el. El i-a șoptit: „Moartea a stat pe drum, iar
eu n-am fost pregătit!“
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în
Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.“
Ioan 1.12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu