„Aceasta m-a pus pe gânduri!“

   Nu a devenit pâinea noastră zilnică ceva de la sine înțeles?

   Mulți oameni din țara noastră sunt astăzi suprasaturați. Multe nu-i mai fascinează deloc, cu toate că pot să-și îndeplinească aproape toate dorințele. Stomacul este plin, capul de asemenea, dar inima este goală! Rămâne un sentiment de dorință după altceva – mai bun. Este o foame după viața adevărată. Nu este o căutare și o dorință după Dumnezeu? Nu are omul zilelor noastre și un suflet, care Îl caută pe Dumnezeu?

   Un director de vânzări a spus în urmă cu câtva timp:

   „De curând m-am gândit la viața mea. M-am întrebat: Ce am obținut de fapt până acum? Desigur: am avansat pe plan profesional. Dar ce a rămas din aceasta ca valoare permanentă? Nimic! Nimic, decât că acum câștig mai mulți bani ca înainte. Dar viața mea personală nu a devenit mai bună, mai bogată – mai degrabă mai săracă.“ După o scurtă pauză a adăugat: „Aceasta m-a pus pe gânduri! M-am întrebat: Ce înseamnă toată viața? Cu această întrebare m-am dus și mi-am cumpărat o Biblie...“ El a citit în ea ca unul care cucerește o țară nouă.

   Astăzi, noi suntem mai bogați decât generațiile de mai demult. Noi suntem sătui, dar doar prin aceasta nu devenim fericiți. Bunăstarea este desigur și un dar al lui Dumnezeu. El poate fi folosit cu mulțumire, dar poate fi și desconsiderat. De aceea este așa de important pentru noi, ca tocmai timpul păcii, al bunăstării exterioare, al libertății să-l folosim, ca „să adunăm comori“ pentru veșnicie.

   Mulți oameni au uitat că noi toți suntem dependenți de Dumnezeu și că El ne vrea binele. El L-a dat pe Fiul Său, pe Fiul dragostei Sale, pentru noi la moarte. El vrea să ne împace cu Sine - și noi nici măcar nu observăm. Noi nici măcar nu ne uităm la oferta Sa de har. Mântuirea sufletului nostru, grațierea, salvarea, împăcarea, îndreptățirea, proslăvirea, El ni le oferă - gratuit -, și noi poate nici măcar nu luăm cunoștință de ele. Nouă ne-au devenit mai importante școala, alegerea profesiei, locul de muncă, organizarea timpului liber, prieteniile, decât mântuirea și bunăstarea sufletului nostru nemuritor. Suntem așa de mult orientați spre lucrurile vieții, ne îndreptăm asupra acestora toată atenția noastră, timpul și energia, în loc să căutăm mai întâi ceea ce este sus.

   Trebuie să vină iarăși timpuri de necaz, ca să ne schimbăm gândirea?

   Să pierdem harul lui Dumnezeu, să nu acceptăm Evanghelia Lui – ce judecată trebuie să fie urmarea! Încă „îndelunga Sa răbdare așteaptă“. El ne oferă încă acest har.

   L-ai acceptat?