luni

Mediile la sfârșit de an școlar



   La sfârșitul fiecărui an școlar sosește momentul, pe care unii elevi îl privesc cu tot felul de sentimente: se încheie mediile! Bucuria este mare pentru mediile bune. Dar există și note mai puțin bune: și atunci este deosebit de supărător, când știi că trebuia să te străduiești mai mult.
   Cine hotărăște de fapt mediile? Este important ce gândești tu, cum apreciezi tu?
   Știi doar foarte bine: pentru mediile tale este hotărâtoare aprecierea profesorului. El are și cunoaște măsurile și directivele, după care apreciază realizările tale, iar aceste norme sunt obligatorii pentru el.

   Știi că aceasta este tot așa și la Dumnezeu?
   Și El dorește, ca tu să ajungi la țintă – slava cerului!
   Și aici este valabil: nu ce crezi tu despre tine și cum te apreciezi este decizional, ci cum te apreciază El. Poate te compari cu alții și crezi că nu ești așa de rău ca unul sau altul; dar este aprecierea ta hotărâtoare? O, nu! Hotărâtor este cum te apreciază Dumnezeu! Și această apreciere divină corespunde și măsurii dumnezeiești, directivelor dumnezeiești – notate clar și care se pot citi în Biblie, în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.
   Și cum sună aprecierea lui Dumnezeu cu privire la tine?
   „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu“ (Romani 3.10-12)!
   O apreciere nimicitoare! O apreciere care exclude deplin o „promovare“! Niciodată nu vei fi promovat cu această „notă“!
   Ce se întâmplă acum? Nu există nicio speranță să fii „promovat“, pentru a ajunge la țelul dorit – slava cerului?
   Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Dumnezeu vrea să te „promoveze“! El dorește, ca tu să ajungi în slava Sa. Cuvântul Său mărturisește: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică“ (Ioan 3.16).
   Oricine crede în El! - Și tu!
   Dumnezeu dorește – dar și tu trebuie să vrei: „Cine vrea, să ia apa vieții fără plată“ (Apocalipsa 22.17).
   Pentru a obține la școală țelul dorit, trebuie să te străduiești, trebuie să fii sârguincios. Dar pentru a ajunge la slava lui Dumnezeu, deci pentru a fi „promovat“ acolo, nu te ajută osteneala proprie, eforturile, învățatul, ci exclusiv recunoașterea osândei dumnezeiești: pierdut veșnic! Și apoi acceptarea ofertei harului Său: „Cine vrea – să ia fără plată“!
   Lasă-te salvat din puterea întunericului și „promovat“ în Împărăția Fiului dragostei Lui (Coloseni 1.13)! Este țelul cel mai important care merită să fie atins!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu