Furtună pe mare

   Între timp, Isus a mai ales încă alţi opt bărbaţi ca ucenici. Acum erau doisprezece, care erau permanent cu El pe drum, ascultau predicile Sale, vedeau faptele Sale şi Îl ajutau la unele lucruri. Domnul Isus le-a explicat în mod deosebit celor doisprezece ucenici mult despre planurile şi gândurile lui Dumnezeu, pentru ca mai târziu ei să le poată spune mai departe altora.

   În această zi aveau iarăşi multe de făcut. Mulţimi de oameni veneau pentru a-L vedea pe Domnul şi a învăţa de la El. El le-a spus unele povestiri ca exemplu, pentru ca ei să înţeleagă mai bine gândurile lui Dumnezeu. Şi ucenicilor Lui le-a explicat mai târziu încă o dată totul exact şi a răspuns întrebărilor lor dacă nu înţelegeau ceva.

   Se făcuse seară şi oamenii au plecat acasă. Isus a spus ucenicilor Lui: „Să trecem în partea cealaltă.“

   Nicio problemă pentru pescarii experimentaţi dintre ei. Ei aveau şi o barcă, care era suficient de mare pentru 13 persoane.

   Ucenicii s-au uitat cum Domnul Isus Îşi lua rămas bun de la ultimii oameni. Apoi s-au urcat în barcă şi au plecat de la mal.

   Isus era obosit de munca acestei zile şi S-a aşezat în partea posterioară a bărcii pe o pernă pentru a Se odihni. Epuizat, a adormit.

   Ucenicii vâsleau cu greu, pentru a ajunge repede la celălalt mal. Se făcuse întuneric. Stelele străluceau deasupra lor. Apoi, cerul s-a întunecat deodată şi furtuna a început. Vântul biciuia marea, astfel că valurile mari băteau în barcă. Ucenicii vâsleau, încât le apăru sudoarea pe frunte. Dar valurile erau aşa de puternice, încât chiar pescarii şi marinarii cei mai iscusiţi nu puteau sta împotrivă. Le era teamă. Dacă vântul bătea cu putere mai departe, se vor răsturna. În teama lor, L-au trezit pe Isus şi L-au întrebat deznădăjduiţi şi cu reproş: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?“

   Domnul Isus S-a ocupat imediat de necazul lor şi a îndeplinit rugămintea nerostită a ucenicilor. El a ameninţat vântul şi a poruncit mării: „Taci! Fără gură!“

   Ucenicii au rămas cu gura căscată. Furtuna şi marea L-au ascultat pe Domnul pe cuvânt. Deodată nu a mai bătut vântul şi marea s-a liniştit.

   Apoi, Domnul Isus S-a întors la ucenicii Săi şi i-a întrebat: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?“

   Poate că ucenicii şi-au amintit în acest moment cât de mulţi bolnavi a vindecat Domnul, cât necaz a alinat. Cum s-au putut gândi că Domnul îi va lăsa să se înece? El Însuşi era cu ei în corabie!

   Ucenicii s-au bucurat de puterea mare a Învăţătorului lor, pe care Îl ascultă chiar şi vântul şi valurile.