Surprinse de noapte şi în pană de lumină, două misionare se opriră pe un câmp tailandez. După ce se
încredinţară în mâna Mântuitorului, nu zăboviră şi se culcară sub cerul liber.
A doua zi îşi reluară călătoria şi după mai multe ceasuri de mers
ajunseră la staţiunea misionară pe care o căutau. După câteva zile, un
necunoscut veni la centrul misionar cerând să vorbească cu cele două tinere nou
sosite:
- Aşa-i
că nu mă cunoaşteţi? Eu totuşi vă cunosc!
Văzând că tinerele nu îşi amintesc nimic în legătură cu el, necunoscutul le
întrebă:
- Vă
amintiţi de noaptea în care v-aţi oprit în câmp şi aţi dormit sub cerul liber? Cu
mai mulţi prieteni eram ascunşi în tufişuri gata să vă furăm bagajele atunci
când adormeaţi. Când ne-am apropiat de voi, am văzut de jur-împrejurul vostru soldaţi înarmaţi care vă păzeau.
- Soldaţi?
Noi eram totuşi singure.
- Ba da, erau soldaţi,
insistă omul. Chiar i-am şi numărat. Erau şaisprezece. De aceea am plecat cât
mai repede de acolo.
Câteva zile mai târziu, misionarele şi-au amintit că în acea seară, cele
şaisprezece persoane care au participat la adunarea de rugăciune, s-au rugat în
mod special pentru ele şi pentru călătoria lor.
„Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu
va dormita“ (Psalm 121.3).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu