„Vine de sus!“ (1)

   A fost odată – așa încep basmele. Singurul lucru comun al povestirii despre Wilhelm cu un basm este doar acela că aceasta s-a petrecut cu mult timp în urmă. Wilhelm nu este o persoană născocită. El a trăit în secolul al XIX-lea.

   Wilhelm avea paisprezece ani și era foarte serios.

   De ce? Deja la doisprezece ani și-a pierdut tata și mama și acum era un orfan. Mătușa bătrână, bolnavă la pat, la care locuia, îi spuse:

   - Wilhelm, eu sunt foarte bolnavă. Poți să stai mai departe la mine, dar trebuie să te îngrijești de tine. Vezi să obții un loc bun de muncă.

   El se gândea la aceste cuvinte când a plecat în „căutarea unui loc de muncă“. Nu era mofturos. Munca unui servitor, poate chiar a unui curier îi era de ajuns.

   Pentru Wilhelm nu era ușor. Așa cum mergea din ușă în ușă, în hainele lui cele mai bune, dar deteriorate în întregime, și întreba după lucru, oamenii reacționeau imediat respingător.

   - Cu vagabonzi ca voi poți pava strada în zilele de acum! a auzit strigându-se în spatele lui, când iarăși a întrebat pe cineva dacă ar avea să-i dea ceva de lucru.

   Dar Wilhelm avea o deviză bună: „Vine de sus!“ spunea deseori, când i se întâmpla ceva plăcut, dar și când i se întâmpla ceva neplăcut.

   Cuvintele: „Vine de sus!“ le spunea cu toată seriozitatea. Cu mult înainte, Wilhelm a învățat să accepte totul venind ca de la Dumnezeu.

   În prima zi de căutare după lucru a devenit foarte deprimat. Niciun loc de muncă! Ce va fi mâine? În necazul lui a făcut ceea ce i-au arătat părinții și care au trăit așa: și-a vărsat inima înaintea lui Dumnezeu și i-a spus Lui, marelui Dumnezeu, întristarea sa.

   Oare va auzi El și îl va ajuta?

   Și ziua următoare a început cu un refuz, până când s-a încurajat și a întrebat-o pe o doamnă bine îmbrăcată, care trecea pe stradă:

   - Nu aveți ceva de lucru pentru mine? Doamna s-a uitat cu atenție la Wilhelm; nu era neprietenoasă. La urmă spuse:

   - Din păcate, nu am acum nimic de lucru pentru tine, dar mă voi gândi la tine. Ai aici un mărunțiș. Nu uita să-mi dai adresa ta.

   Wilhelm se uită plin de curiozitate în mână: o marcă! Pe atunci nu erau bani puțini! Wilhelm nu mai putea de bucurie!

   - Vine de sus! Vine de sus! strigă el entuziasmat.

   - Ce spui? întrebă doamna vizibil suprinsă. Wilhelm i-a istorisit povestea lui, cum și-a pierdut părinții și acum locuia la o mătușă, și că el vedea această monedă venind direct de la Dumnezeu. Doamna spuse:

   - Este frumos, prietenul meu tânăr, și eu sunt o creștină, dar să mă încred așa de copilărește în Dumnezeu nu am învățat încă. Apoi plecă pe drumul ei. Wilhelm sări bucuros înspre casă.

   Câteva zile mai târziu, Wilhelm primi de la doamna aceea o misiune importantă și extrem de confidențială...

   Și pentru că Wilhem ar fi vrut să lucreze la doamna aceea, dorea mult să îndeplinească conștiincios misiunea.

   - Du pentru mine acest pachețel la ora unsprezece fix la notarul meu la Aurich! Conține documente importante. Mulți bani stau în joc.

   Wilhelm luă în primire pachețelul și promise să livreze punctual documentele. Avea timp o oră.

   „Trebuie să te grăbești!“ își spuse el. Dar apoi se gândi că ar putea porni de-a dreptul peste câmp prin poieni. A înaintat bine. Turnul bisericii micului oraș se vedea tot mai aproape. Desigur, trebuia să sară peste gropi și curând pantofii lui au fost uzi leoarcă. Dar Wilhelm nu se lăsă ușor bătut. O ploaie rece de noiembrie începuse. Multe gropi erau pline din cauza ploii. Acum mai trebuia să treacă numai peste încă o groapă lată. Cu o săritură uriașă se întinse în față, dar alunecă pe panta alunecoasă și căzu pe spate în apă. Pleosc! Ce rău! Din fericire, la legătura de documente nu ajunse apă, dar cu atât mai mult la Wilhelm. Era ud complet, îi era frig.

   Mai avea de mers încă câteva sute de metri. Dar ce era aceasta? Înaintea lui se afla o groapă lată de apă, de netrecut. Aici Wilhelm trebuia să aibă de grijă.

   La început a fost deznădăjduit. Se gândea la doamnă. Ce va spune? Dar apoi își spuse: „Dacă Dumnezeu conduce totul, atunci nici aceasta nu poate fi de la sine.“

   Wilhelm tremura tot mai puternic. Observă că îi era o dată cald, o dată frig. Descurajat porni spre drumul spre casă.

(urmează)