„Vine de sus!“ (2)

   Wilhelm îşi pierduse de timpuriu părinţii şi locuia la o mătuşă bătrână. Dar ea se îmbolnăvise grav şi Wilhelm a trebuit să-şi caute ceva de lucru. Cât de fericit a fost el când o doamnă, care avea o casă luxoasă, i-a dat de lucru ca şi curier! Ştia că munca aceasta o primise datorită Dumnezeului său.

   Şi apoi se întâmplă aşa: o groapă plină cu apă de netrecut îi baricadă calea şi el a trebuit să se întoarcă, fără să-şi îndeplinească misiunea.

   Lui Wilhelm îi cădea greu să apară înaintea doamnei. Când i-a înapoiat „şefei“ lui pachetul, ea l-a copleşit cu reproşuri din cauza neglijenţei lui şi i-a spus:

   - Aceasta a fost prima şi ultima misiune a ta!

   Totuşi, Wilhelm a îndrăznit să spună:

   - Dragă doamnă, dumneavoastră aţi spus că sunteţi o creştină şi atunci trebuie să ştiţi că nouă nimic nu ni se poate întâmpla fără voia Tatălui nostru ceresc.

   Aceasta a fost însă prea mult pentru doamnă. Enervată ţipă:

   - Dacă ai şti că probabil am pierdut mii de mărci, atunci nu ai vorbi aşa. Acum pleacă şi să nu te mai văd înaintea ochilor!

   Cu un oftat, Wilhelm părăsi casa distinsă: „Hm, totul vine de sus!“

   Cât de uimit a fost Wilhelm, când doar la scurt timp mai târziu servitorul acelei doamne bogate a bătut la uşa lui şi l-a rugat să vină imediat la ea. Wilhelm nu mai înţelegea lumea. Ce să însemne aceasta?

   Când Wilhelm intră în camera doamnei, aceasta spuse cu lacrimi în ochi:

   - Trebuie să-mi cer iertare, Wilhelm; acum am putut să văd, că a fost într-adevăr conducerea lui Dumnezeu că ai căzut în groapă. Aşa cum tocmai am aflat, aş fi avut o pierdere uriaşă, dacă aş fi vândut hârtiile mele valorice şi aş fi cumpărat altele. Mi-e ruşine că te-am tratat aşa de dur.

   Wilhelm a fost uşurat şi mulţumitor în acelaşi timp. Suma pe care i-a dat-o doamna drept mulţumire, întrecea imaginaţia lui cea mai îndrăzneaţă.

   Banii ajungeau ca Wilhelm să poată trăi împreună cu mama lui adoptivă fără prea mari griji toată iarna. Ei au văzut din nou că orice binecuvântare vine de sus.

   Primăvara a adus iarăşi mai mult de lucru şi câştig. Într-o zi, un domn l-a întrebat dacă poate să ducă la locuinţa lui câteva pachete. Când a fost gata cu treaba, Wilhelm a primit o monedă de doi bani, deci de fapt mult prea puţin. Wilhelm s-a uitat la moneda din mâna lui şi apoi prietenos la domnul străin şi a spus:

   - Vine de sus!

   - Ce vrei să spui? îl întrebă domnul, nu puţin mirat.

   Wilhelm răspunse:

   - Aşa un mărunţiş nu am primit până acum niciodată. Mă gândesc că Tatăl meu ceresc a îngăduit să câştig aşa rău, pentru ca să învăţ ceva!

   Wilhelm era sincer şi spunea ce gândea. Domnul bogat însă se înroşi. O altă monedă ajunse în mâna lui Wilhelm. De data aceasta una argintie. Domnul acela a devenit interesat de Wilhelm.

   - Trebuie să aflu mai multe despre tine, să treci mâine pe la mine!

   Ziua următoare dimineaţa devreme, Wilhelm şedea în biroul domnului.

   - Sinceritatea ta de ieri mi-a plăcut. Spune, iei totul din mâna lui Dumnezeu? Şi dacă da, cum ai ajuns la această convingere?

   Wilhelm i-a spus domnului cum a auzit de la părinţii lui despre Domnul Isus şi L-a acceptat ca Salvatorul şi Mântuitorul său. El a relatat şi de problemele sale care le avea, pentru că îşi pierduse părinţii şi acum trebuia să îngrijească de el şi de bătrâna lui mamă adoptivă. Dar Wilhelm nu a ascuns nici experienţele frumoase cu Dumnezeul său şi că învăţa tot mai mult să accepte totul de la El.

   Domnul, care ascultase cu încordare povestea de viaţă a lui Wilhelm, spuse:

   - Tinere, eu nu sunt aşa de credincios ca tine, dar cred că voi sunteţi fericiţi – poate mai fericiţi decât mine, adăugă el încet. Să vii din nou, vreau să văd dacă am poimâine o muncă pentru tine. Uite aici, ia aceasta pentru tine, te-am reţinut de la muncă. Îţi va fi suficient pentru tine şi mama ta adoptivă!

   - Şi pentru mâine şi pentru poimâine! râse Wilhelm şi îi mulţumi din inimă pentru banii de buzunar generoşi.

(urmează sfârşitul)