La familia Rotaru

   - Aşezaţi-vă, copii! spune doamna Rotaru. Marin, toarnă te rog musafirilor noştri cacao.

   - Am apărut aşa deodată aici la dumneavoastră, spune Timi simţindu-se puţin vinovat.

   - Deloc, noi ne bucurăm! spune domnul Rotaru. Nu-i aşa, Maria? Doamna Rotaru aprobă prietenoasă.

   - Spui tu o rugăciune cu noi, Marine?

   - Desigur! Domnul Rotaru îşi împreunează mâinile şi îşi apleacă capul. Copiii îl imită după o scurtă ezitare. „Doamne Isuse, Îţi mulţumesc că ne dăruieşti această zi, sănătate, bunăstare, bucurie şi acum această prăjitură, pe care o putem mânca împreună! Îţi mulţumesc că Tu îi iubeşti pe aceşti copii, că tu o iubeşti pe soţia mea şi pe mine. Ţie Îţi pasă aşa de mult de noi, încât Ţi-ai dat chiar viaţa Ta, pentru ca noi să putem fi salvaţi de vina păcatelor noastre. Tu vrei să fii cu noi în fiecare zi din viaţa noastră! Tu ne inviţi să Te urmăm. Îţi mulţumim. Amin!” „Amin”, întăreşte doamna Rotaru. „Amin”, murmură Timi. Izabela se uită la gazda lor cu ochii mari. El a vorbit aşa ca şi când Domnul Isus ar fi fost în aceeaşi cameră. Acum are aşa de multe întrebări.

   - Serviţi, copii, spune doamna Rotaru. Ea pune fiecăruia pe farfurie o bucată mare de tort cu fructe.

   - Oh, se minunează Manu, afară în faţa ferestrei tocmai a fost o căprioară!

   - Ruby aparţine de musafirii noştri din timpul iernii, povesteşte binevoitor domnul Rotaru. Eu petrec mult timp în pădure şi găsesc tot mereu animale bolnave sau rănite, pe care le iau acasă şi, dacă merge, le hrănesc cu multă grijă.

   - Nu ar fi aceasta activitatea pădurarului? întreabă Timi.

   - Ba da. Dar el nu are nimic împotrivă dacă îl ajut. Ruby este aproape sănătoasă şi putem să-i dăm drumul în curând în pădure.

   - Câte animale sunt acum afară în grădina dumneavoastră? întreabă mirată Maia.

   - Nu ştiu, spune zâmbind domnul Rotaru. Dacă numeri fiecare gândac şi fiecare larvă în pământ, pot fi mai multe milioane. Sau mai multe? Maia chicoteşte.

   - Eu m-am gândit mai mult la animale mari ca Ruby.

   - Puteţi să le număraţi voi înşivă, spune domnul Rotaru. Propun ca după ce mâncăm prăjitura să vizităm grădina.

   Copiii vorbesc entuziasmaţi unii cu alţii şi mănâncă acum în goana vântului tot ce au pe farfurii. Numai Izabela este tăcută şi gânditoare, când la scurt timp ies în grădină prin uşa înaltă a terasei şi sunt salutaţi de Bruno. Doamna Rotaru se uită atentă din lateral la Izabela.

   - Ce te preocupă aşa de mult? întreabă ea. Izabela ezită un moment.

   - Aş dori să ştiu mai multe despre Isus, spune dintr-o răsuflare.

   - Ai o Biblie?

   - Cred că tata are una. De pe timpul cununiei la biserică. Este scris acolo ceva despre Isus?

   - Da, foarte mult. În a doua parte a Bibliei, care se numeşte „Noul Testament”.

   - Unde ai rămas, Izabela? strigă Maia. Nu vrei să vezi poneiul? Izabela ezită.

   - Du-te, spune zâmbind doamna Rotaru.Vorbim mai târziu mai departe.

   Fetele aleargă bucuroase spre marginea pădurii. Poneiul cu blana lui lăţoasă, groasă de iarnă i-a observat de mult timp şi galopează spre poiană cu o aşa viteză, încât bulgări de pământ umed zboară de sub copitele sale. Căluţul se îndreaptă ţintit spre domnul Rotaru şi caută prin buzunarele jachetei sale. Acum se apropie grăbit şi măgăruşul.

   - Îmi place aşa de mult aici, spune Maia şi mângâie măgăruşul.

   Izabela nu a văzut-o pe prietena ei niciodată aşa de fericită. În acest moment, Timi strigă agitat:

   - Haideţi încoace! În iazul din grădină se află un bâtlan! Nu am văzut niciodată un bâtlan aşa de aproape!