Faci ca Iacov?

   Sorina stătea lângă şezlongul bunicii ei. O preocupa o întrebare, dar nu ştia bine cum să înceapă.

   Bunica îşi duse braţul pe după umerii Sorinei şi o privi cu drag:

   - Ce este, fata mea?

   Atunci, cuvintele izvorâră din gura nepoatei ca un şuvoi:

   - Bunico, de ce citeşti mereu în Biblie istorisiri vechi? Ele sunt mult mai bătrâne ca tine, atât de vechi, încât nu-mi pot închipui.

   Bunica dădu din cap.

   - Ai dreptate. Istorisirile sunt foarte vechi. Dar tocmai am citit în prima carte a Bibliei despre Iacov.

   - A fost acela care şi-a înşelat fratele, a întrerupt-o Sorina.

   - Da, exact. Şi ştii ceva? Am întâlnit deseori în viaţa mea pe câte un astfel de Iacov, iar odată am fost eu însămi un Iacov.

   Sorina se uită neîncrezătoare la bunica ei

   - Dumneatale? întrebă ea lungind cuvântul. Povesteşte-mi!

   - Când eram aşa cam de vârsta ta, am avut la şcoală o bună prietenă. Dar eram adesea invidioasă pe ea, pentru că primea în dar de la părinţii ei tot mereu câte ceva frumos, iar părinţii mei nu puteau să-şi permită, pentru că noi eram mai mulţi fraţi. La faptul că prietena mea nu avea fraţi şi trebuia să se joace de multe ori singură, mă gândeam arareori. După-masa nu puteam să merg la ea aşa de des, pentru că locuiam la capătul celălalt al satului, iar noi copiii aveam tot felul de obligaţii acasă. Dar în pauzele de la şcoală eram de nedespărţit.

   Odată, prietena mea a fost mai mult timp bolnavă şi nu a putut veni la şcoală. Am vizitat-o şi ea mi-a arătat o minge roşie, minunată, pe care i-au dăruit-o părinţii. „Când voi fi sănătoasă, ne vom juca împreună în grădină cu mingea mea!“ mi-a promis ea mie, când a văzut cât de mult admiram mingea.

   Gândul la minge nu m-a lăsat în pace în următoarele zile. Cât de mult aş fi dorit să am şi eu aşa o minge! Nu mă bucuram că prietena mea avea mingea şi mă gândeam întruna cum aş putea să primesc şi eu aşa o minge.

   Prietena mea reveni la şcoală. Dar ea pierduse aşa de mult de la şcoală şi m-a rugat să o ajut la recuperarea lecţiilor. Atunci îmi fulgeră prin cap o idee şi i-am răspuns: „Te ajut cu plăcere, dar în schimb îmi dăruieşti mingea.“

   Când mai târziu m-am gândit la fapta mea, m-am ruşinat mult. Dar pe moment voiam să am mingea. Prietena mea mi-a dat-o, dar nu am mai fost aşa de vesele împreună. Invidia şi lăcomia mea stăteau între noi.

   Bunica făcu o pauză.

   Sorina se uită la faţa ei, pentru că era dusă pe gânduri cu mulţi ani în urmă.

   - Şi cum a devenit totul bine? întrebă ea cu încordare.

   - Da, Sorina, nu a mers totul aşa de repede. Nu m-am bucurat cu adevărat de minge şi mamei mele nu am putut să i-o arăt. Dar într-o zi totuşi a văzut-o. Dar în loc să mă certe, s-a aşezat lângă mine şi mi-a spus istorisirea despre Iacov, care l-a păcălit pe fratele său cu privire la dreptul de întâi născut, apoi cu privire la binecuvântarea pentru întâiul născut. A fost foarte rău să se folosească de foamea, de indiferenţa, dar şi de neştiinţa fratelui său, pentru a primi ceva care i se cuvenea lui Esau. Mai mult nu a spus mama, dar eu m-am dus totuşi a doua zi la prietena mea şi i-am dat mingea înapoi. De atunci înainte am fost cu adevărat prietene de nedespărţit.

   Sorina deveni foarte gânditoare. Oamenii sunt într-adevăr în orice timp la fel! Odinioară în timpul biblic, sau când bunica a fost un copil, sau astăzi! Sorina se gândi dacă a existat o situaţie când şi ea a făcut ca Iacov şi şi-a creat un avantaj care nu i se cuvenea. Sorina îşi luă ca angajament să nu se mai gândească mai întâi la ea, ci mai întâi la ce îi ajută pe alţii sau la ce le face lor bucurie. Şi bunica avea cu adevărat dreptate: istorisirile din Biblie sunt pe deplin actuale şi se referă la noi cei de astăzi. Sorina a înţeles acum mult mai bine de ce bunica citeşte cu plăcere în Biblie.