Moştenitor al cerului sau al pământului?

   - Ce-o mai fi vrând de la mine? se întrebă Gerard îndreptându-se spre biroul domnului Martin. O fi vrând oare să mă concedieze?

   Nu erau decât şase luni de când Gerard fusese angajat ca agricultor la fermă şi se simţea bine aici, de parcă ar fi lucrat de o viaţă. Colegii erau oameni de treabă şi compania lor nu era decât cântec şi voie bună; ceea ce nu îi plăcea însă, era că dimineaţa trebuia să participe la rugăciune, iar seara, la citirea Bibliei.

   Ajuns la uşa biroului, bătu şi intră sfios. Domnul Martin îl întâmpină cu un zâmbet prietenos.

   - Gerard, zise el, m-am gândit să te las moştenitor.

   Gerard rămase uluit.

   - Eşti singurul între noi, continuă domnul Martin, care nu este credincios şi când Domnul va veni, noi toţi vom pleca ... cu excepţia ta. În acel moment poţi să intri în posesia proprietăţii.

   „Toată averea, a mea!“ se gândi Gerard. O astfel de promisiune parcă îl făcea să-şi piardă minţile. De necrezut!

   - Mulţumesc mult, domnule Martin; sunt tare fericit gândindu-mă la o astfel de moştenire.

   Gerard ieşi din birou. Să fie oare vis tot ce auzise? Alergă repede la siloz.

   - Îţi dai seama, Robert, toată averea domnului Martin va fi a mea! Ce minunat!

   La sfârşitul zilei, când munca se termină, lucrătorii de la fermă se strânseră ca de obicei să citească Biblia. De această dată însă, Gerard ascultă Cuvântul mai puţin ca oricând: se vedea locuind în casa luxoasă a fermierului, conducînd maşina acestuia şi ocupându-se de lucrările agricole.

   „Totul al meu, ce vis minunat!“

   Seara, întorcându-se în camera lui mică şi modestă, Gerard îşi zise în sinea lui: cu cât Isus va veni mai repede, cu atât mai curând voi fi patron. Acest gând, în loc să-i aducă bucurie, îl făcea tot mai nefericit.

   Dar unde vor fi toţi ceilalţi când el va fi fermier?

   Gerard cunoştea destul de multe din Scriptură, astfel încât putea să-şi dea seama că domnul Martin şi toţi cei ce lucrau la fermă sperau că în curând vor fi pentru totdeauna cu Domnul. Într-un târziu se puse în pat şi stinse lumina. Cu toate acestea nu reuşi cu niciun chip să adoarmă. Se tot frământa ... se tot gândea ... şi medita la cele petrecute. Ceea ce nu ştia el însă, era că mulţi din cei de la fermă se rugau pentru el.

   La miezul nopţii, domnul Martin se trezi tresărind.

   - Gerard vrea să stea de vorbă cu dumneavoastră chiar acum dacă este posibil, zise cineva.

   - Ce s-a întâmplat? zise domnul Martin intrând în camera unde Gerard transpirat tremura din tot trupul.

   - Oh, domnule, nu vreau! Nu vreau!

   - Ce nu vrei?

   - Nu vreau să rămân pe pământ, chiar dacă totul va fi al meu; vreau şi eu să merg acolo unde mergeţi dumneavoastră.

   Domnul Martin se aşeză pe pat şi liniştit începu să-i vorbească lui Gerard despre Casa Tatălui din cer, mult mai frumoasă decât proprietatea lui şi deschisă tuturor celor care şi-au pus încrederea în Domnul Isus Hristos.

   - Nu ai vrea şi tu să fii un copil al lui Dumnezeu şi să pleci cu toţi ceilalţi?

   Puţin după aceea, domnul Martin şi Gerard se plecară pe genunchi în rugăciune.

   Gerard a încetat să viseze la moştenire. În inima lui a devenit acum vie nădejdea întâlnirii cu Domnul Isus, care va veni în curând să îi ia pe ai Săi la cer. El este fericit că în curând va fi răpit şi va fi pentru veşnicie cu Domnul Isus.