sâmbătă

Lumea de astăzi este la fel cu cea pe care a creat-o Dumnezeu?


   Mulţi oameni cred că lumea este mult mai veche decât este cu adevărat şi că la început era foarte diferită de cum este acum. Ei spun că acum câteva milioane de ani pământul era prea fierbinte, ca cineva să locuiască pe el. Apoi, când pământul s-a răcit, mici particule au început să trăiască. Aceste mici particule s-au schimbat gradat până când, după mii de ani, unele au devenit plante şi altele animale.
   Totuşi, Dumnezeu ne spune în Cuvântul Său că El a făcut plantele în ziua a treia şi că fiecare fel de plantă are propria ei sămânţă în ea, ca să poată creşte şi da mai multe plante. Ştim că toate animalele au fost făcute în ziua a şasea. Fiecare familie de animale care a trăit vreodată a fost făcută în acea zi. Deci de când există lumea au fost plante şi animale.
   Lumea totuşi s-a schimbat. Când Dumnezeu a făcut lumea, a văzut că totul era bun. Dar nu a rămas aşa. Dacă primul om, Adam, l-ar fi ascultat întotdeauna pe Dumnezeu, lumea ar fi încă perfectă, cum a fost făcută de Dumnezeu. Dar Adam a păcătuit înaintea lui Dumnezeu şi moartea a venit în lume. Acum frumoasele flori se veştejesc şi mor. Sunt spini pe trandafiri. Buruienile cresc în grădină odată cu florile. Şi unele animale, care cândva au trăit paşnic împreună, acum sunt sălbatice şi periculoase.
   Mai sunt însă şi multe lucruri frumoase în lume. Mai vedem încă puterea şi minunile lui Dumnezeu în munţi, cascade şi chiar în micii fulgi de zăpadă. Dar într-o zi, când Isus va veni din nou, va face un cer nou şi un pământ nou, care va fi la fel de frumos ca acela pe care l-a făcut Dumnezeu la început.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu