Greșeala băieților

 

   Refuză cineva un cadou frumos și valoros pe care îl poate primi? Nimeni nu este atât de fraier, nu-i așa? La urma urmei, tuturor le place să primească super cadouri.

   Așa este? Dumnezeu ne-a dăruit ție, mie și tuturor oamenilor cel mai prețios cadou pe care Îl avea, și anume pe Fiul Său iubit, Isus Hristos. Oricine crede în Fiul primește viața veșnică la Dumnezeu! Dar sunt puțini oameni care doresc acest dar. Și Martin Luther s-a gândit adesea la acest aspect. Când și-a amintit o experiență din copilăria sa din Mansfeld, a înțeles mai bine situația...

 

   - Haide, Martin, să mergem să cântăm pentru a primi niște cârnați, îl invită Hannes pe prietenul său.

   - Cine a sacrificat vreun animal, întreabă prudent Martin. Pentru că nu toți fermierii sunt prietenoși cu copiii flămânzi care umblă din fermă în fermă pentru a pune mâna pe o bucată de cârnați delicioși, proaspăt făcuți, în schimbul unui cântec vesel.

   - Bătrânul Schulze din Eichendorf, răspunde Philipp.

   - Mi-ar plăcea să vin cu voi!", strigă Martin cu entuziasm. Lui Martin îi place de fermierul mai în vârstă, care râde mereu. Acolo trebuie să fie cârnați pentru noi!

   Pălăvrăgind, Hannes, Martin și prietenii lor din Mansfeld merg pe strada satului spre Eichenhof. Le lasă gura apă la gândul cârnaților proaspeți și delicioși. Dar cu cât se apropie mai mult de ferma bătrânului Schulze, cu atât mai mult le scade curajul.

   - Poate că nu a terminat încă de făcut cârnații, se gândește Hannes.

   - Sau poate că a fost doar o vacă mică și slabă, care nu a dat prea multă carne, a fost de acord Philipp.

   - Haide, nu faceți atâta tam-tam, spuse Martin dând la o parte teama celorlalți. Cu toții vom primi o bucată bună de cârnați.

   Dar și Martin preferă să se strecoare cât mai discret posibil prin poarta curții. Băieții se lipesc de zidul curții de lângă poartă. De acolo, privesc peste întreaga curte.

   - Acolo, în spatele căruței, murmură Philipp și îi dă un cot lui Martin, în timp ce arată cu capul în direcția căruței cu boi și roțile ei mari de lemn.

   - Aceea trebuie să fie cămara unde sunt cârnații, confirmă Hannes, pentru că mirosul ușor picant de cârnați proaspăt gătiți le atinge nările băieților. Se uită unul la altul întrebător. Când Hannes dă din cap, se grăbesc să plece ca la comandă. Carul cu boi este într-adevăr o ascunzătoare grozavă. Aici pot să facă o scurtă pauză și să privească discret printre spițele roților în cămara de cârnați. Aceștia sunt aliniați frumos pe o bară de lemn.

   - Sper că bătrânului Schulze îi place cântecul nostru, își dorește Martin.

   - Principalul este să obținem ceva din cârnați, îl contrazice Philipp, care oricum nu este deosebit de muzical.

   - Voi număra până la patru și apoi vom începe, ordonă Hannes.

   În același moment, Martin vede cu coada ochiului cum fermierul înalt cu părul alb se uită la ei din cămara de cârnați.

   - Ce faceți, băieți?!", le strigă băieților și ia două bucăți mari de cârnați.

   - Băieții sunt atât de speriați, încât nu pot scoate niciun sunet. Nici măcar nu au observat că fermierul râdea bine dispus. Într-o grabă nebună, ei aleargă spre poarta fermei.

   - Ei, de ce fugiți?", strigă fermierul după ei, fluturând cârnații în aer. Nu vreți cârnați?

   Dar Martin și prietenii lui nu mai ascultă. Cât de repede pot, se grăbesc să treacă de poarta fermei și să intre pe drumul spre oraș.

   Dând din cap, bătrânul Schulze îi urmărește. Se oprește pe cărarea din fața porții fermei.

   - Opriți-vă, neghiobilor! Fermierul Schulze strigă, ca băieții să îl poată auzi. Dar ei continuă să fugă. Dacă nu vreți cârnații, îi pun la loc!

   Fără suflare, Martin și Hannes se opresc.

   - Ai auzit ce a strigat bătrânul Schulze?, întreabă Martin, gâfâind.

   - Da, răspunde Hannes, fără suflare. În timp ce se uită în jur, cei doi îl pot vedea pe fermier întorcându-se la ferma sa, cu cârnații în mână.

   Supărați și triști în același timp, prietenii se privesc unul pe celălalt.

   - Ce proști am fost că am fugit imediat, în loc să-l ascultăm mai întâi pe bătrânul Schulze cum se cuvine.

 

   Martin Luther a fugit de la fermierul generos când era mic. Când și-a dat seama, în tinerețe, ce dar frumos și prețios dorea Dumnezeu să-i ofere prin Fiul Său, Isus Hristos, a procedat diferit. El s-a oprit și a acceptat cu bucurie, prin credință, acest dar al vieții veșnice cu Dumnezeu în glorie.

   Cu cine te asemeni? Cu băiețelul care a fugit de dar sau cu tânărul care a acceptat de la Dumnezeu darul?