Vrăbiile

 

   Aici puteți citi câte ceva despre vrăbii. Cu siguranță, le cunoașteți pe aceste păsărele pline de viață care au întotdeauna un apetit bun și care, prin urmare, pot fi găsite peste tot unde este ceva de mâncare.

   Zilele trecute, un stol de vrăbii era atât de ocupat cu un sandwich care ajunsese pe șosea, încât a observat abia în ultima clipă apropierea unei mașini. S-au împrăștiat toate. Doar o singură vrabie nu a reușit să scape la timp. Aceasta a fost prinsă sub roțile mașinii.

   „Ghinion!” a spus șoferul care a observat-o. Fiul său cel mic, care stătea în spatele lui, l-a întrebat ce s-a întâmplat. „Oh”, a spus tatăl, „am trecut peste o vrabie.”

   „Este moartă?” a vrut să știe băiețelul. „Bineînțeles că da!” a răspuns tatăl. „O vrabie mai mult sau mai puțin, ce mai contează, sunt destule vrăbii. Sunt departe de a fi o specie pe cale de dispariție.”

   Cu aceste vorbe, ar fi uitat incidentul dacă nu s-ar fi uitat în oglinda retrovizoare după o vreme. A văzut că băiețelul avea lacrimi în ochi. „Ești bine, băiete?” a întrebat el. „Da”, a răspuns acesta, „dar încă mă gândesc la vrăbiuță. Cu siguranță că i-ar fi plăcut să trăiască, dar acum este moartă.”

   Tatăl a încercat să-și consoleze băiețelul. Dar apoi și-a dat brusc seama că nu mai avea niciun sentiment pentru un animal atât de mic. Comportamentul fiului său i-a reamintit că nici măcar marele Dumnezeu din cer nu este indiferent la soarta uneia dintre cele mai mici creaturi ale Sale. Nu spusese Domnul Isus că nici măcar una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu?

   „Tată”, a spus deodată cel mic, „știi cântarea despre vrăbiuță? – „Te referi la cântarea: O vrăbiuță cade pe pământ? Da, o știu; să o cântăm?” Cei doi au cântat:

   „O vrăbiuță cade pe pământ, iar lui Dumnezeu nu-i scapă din vedere. Dacă Dumnezeu iubește atât de mult această păsărică, știu că mă iubește și pe mine.”