Ce s-a întâmplat cu Ana?

   Ana s-a recunoscut ca fiind o păcătoasă pierdută. Ea şi-a dat seama că aşa cum e nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu. De aceea a venit cu păcatele ei la Mântuitorul şi I-a spus toată vina ei.   Astfel, Ana a devenit foarte fericită şi a întrebat-o pe mama ei:

   - Pot să le spun acum şi fraţilor mei?

   Mama i-a răspuns:

   - Cred că nu trebuie să le spui niciun cuvânt. Ei înşişi vor vedea că tu ai devenit o oiţă a bunului Păstor. Să dea Dumnezeu ca şi ei să nu-L mai lase pe Mântuitorul să aştepte prea mult!

   - Dar cum pot vedea fraţii mei acest lucru? Doar nu se vede, spuse micuţa Ana.

   - Ba da, acest lucru se poate vedea prin faptul că nu mai eşti un „ţap mic“ care loveşte imediat cu coarnele şi răneşte, atunci când eşti tachinată, spuse mama.

   A doua zi, Ana veni foarte veselă acasă şi îşi puse ghiozdanul în camera în care se jucau cei doi fraţi ai ei. După prânz, când Ana dori să-şi facă temele, observă că ghiozdanul ei era răscolit şi penarul golit. Blocul de desen era mâzgâlit şi caietul de compunere avea pete urâte şi urechi mari de măgar. Fraţii Anei, Claudiu şi Eugen, stăteau la masă şi râdeau. Claudiu îi dădu un ghiont fratelui său mai mic şi îi spuse: „Fii atent acum, să vezi ce scandal va face!“

   Dar au dat greş, s-au bucurat degeaba. Foarte liniştită, Ana şi-a luat ghiozdanul, şi-a adunat cărţile şi caietele şi le-a aranjat. Caietul de compunere a trebuit să-l lipească.

   Mai târziu, Ana a ajutat-o pe mama ei la bucătărie. Despre pozna care au făcut-o cei doi băieţi ca să o necăjească, nu îi spuse nimic.

   Seara, când mama a vrut să se roage cu copiii ei, a fost surprinsă de faptul că Eugen era foarte tăcut. Probabil îl apăsa ceva. Părea că îl va podidi plânsul. Mama îl întrebă dacă-i lipseşte ceva.

   - Nimic, răspunse el la început. După o clipă, întrebă pe un ton foarte serios:

   - Dar ce s-a întâmplat cu Ana? Ea este cu totul altfel. Apoi, cei doi băieţi îi povestiră mamei ce au făcut ca să o necăjească pe sora lor şi cum a rămas ea liniştită.

   - Da, le spuse mama, e firesc. Ana a devenit o oiţă a bunului Păstor. Ea şi-a dat jos „corniţele“.

   Această explicaţie simplă a lăsat o impresie adâncă asupra celor doi băieţi. Au privit-o un răstimp pe Ana, apoi au îngenuncheat lângă mama lor şi L-au rugat din toată inima pe Mântuitorul ca să-i facă şi pe ei oiţele Lui.