În vacanţa de Paşti, Emanuela a plecat cu părinţii ei la ţară, la
unchiul George şi mătuşa Margareta. Aici a văzut pentru prima dată puişori vii,
galbeni, moi ca puful. Cât de fericită a fost ea, când a putut chiar să ia în
mână puişorii!
- Fii atentă cât de bine îşi ocroteşte cloşca puişorii! spuse mătuşa
Margareta. Când îi ameninţă vreun pericol, ea îi aduce sub aripile ei. Acolo
sunt în siguranţă. Isus S-a asemănat odată cu o astfel de mamă. Noi oamenii
suntem ocrotiţi la El – ca puii sub aripile cloştii.
Emanuela dădu din cap. Mama cânta cu ea seara tot mereu un cântec: „Întinde-Ţi
aripile; o, Isuse, bucuria mea, şi primeşte puişorul tău!“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu