miercuri

Care este a ta?



Inima împovărată
„Este greu, sunt aşa de obosită. Oh, dacă ar putea cineva să-mi ia măcar o parte din grijile şi păcatele mele!“


Inima atentă
„Domnul Isus mi-a spus: Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată (Ioan 5.24). Aş fi nedreaptă, dacă mi-aş închide urechile.“


Inima împărţită
„Pur şi simplu nu pot să aleg între bine şi rău. Deja de mult timp oscilez încoace şi încolo şi nu sunt fericită.“


Inima deschisă
„Şi eu am fost nefericită. Dar ca şi inima atentă, am ascultat şi i-am deschis Domnului Isus uşa. Acum El a intrat la mine.“


Inima tare
„Nu vreau să mai aud despre aceste lucruri. Ar fi trebuit să le accept ca şi copil, dar acum nu se mai poate face nimic.“


Inima nouă
„Eu m-am numit «inima mândră». Dar Dumnezeu mi-a venit în ajutor. L-am rugat pentru iertarea păcatelor mele. El mi-a dat un alt nume, mult mai frumos.“


Vezi aici o înşiruire de inimi. Compară-le. Unele arată fericite, altele sunt de plâns. De ce? Ele însele îţi vor da explicaţia!

Colorează inimile care îţi dau un exemplu bun cu roşu şi roagă-L pe Mântuitorul să-ţi dea o astfel de inimă. Culoarea cea mai potrivită pentru celelalte îmi pare să fie gri sau negru, pentru că sunt aşa de triste.

Aici este răspunsul Domnului Isus pentru inima împovărată: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28).

Pentru inima tare: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!“ (Evrei 4.7).

Pentru inima împărţită: „Alege viaţa, ca să trăieşti“ (Deuteronom 30.19).

Tuturor copiilor, dar şi oamenilor mari, Dumnezeu le spune: „Vă voi da o inimă nouă“ (Ezechiel 36.26). Roagă-L pentru aceasta!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu