Sha-jo

  O fetiţă din China, pe nume Sha-jo, şi-a pierdut deja de timpuriu părinţii. De aceea a locuit pentru un timp într-o şcoală misionară. Acolo a auzit pentru prima dată despre Domnul Isus. Sha-jo a recunoscut că avea nevoie de un Mântuitor, a mărturisit înaintea Domnului Isus păcatele ei şi a găsit iertare.

   Mai târziu, bunicul ei a luat-o la el acasă. Bunicului nu-i plăcea deloc când o vedea rugându-se „noului ei Dumnezeu“. El îşi iubea nepoata. Dar o lăsa să simtă toată mânia lui când ea se ruga Mântuitorului. Atunci se putea întâmpla ca bunicul să o bată tare sau chiar să o pedepsească.

   În acel timp, ţara era bântuită mereu de tot felul de evenimente de război, şi zilnic locuitorii ei suspinau sub povara nevoilor şi a grozăviilor pe care le aducea războiul cu sine.

   Nici casa bunicului lui Sha-jo nu a rămas cruţată. Într-o zi, o trupă mică de soldaţi sub comanda unui ofiţer brutal a intrat la ei şi i-a jefuit aproape de tot.

   După câteva săptămâni, într-o seară, bunicul văzu de pe zidul oraşului iarăşi acea trupă de soldaţi apropiindu-se. Bătrânul om alergă repede acasă la nepoţica lui şi îi relată în puţine cuvinte ce văzuse: „Vin iarăşi! I-am văzut de pe zid! Vin iarăşi!“ Atunci bătrânul om spuse: „Roagă-te! Nu ai spus că Dumnezeul tău îţi ascultă rugăciunea? Du-te în cămăruţa ta – repede – şi roagă-te! Roagă-te ca să nu vină în casa noastră!“

   Bătrânul om o împinse grăbit în cămăruţa ei şi închise uşa. Înăuntru, Sha-jo îngenunche îndată.

   Afară, în faţa cămăruţei, bunicul stătea la uşă. El îşi ţinea urechea lipită de uşă, ca să se convingă că nepoata lui l-a ascultat şi se roagă. Astfel a putut înţelege fiecare cuvânt. A înţeles desluşit:

   „Dragă Doamne Isuse, sunt aşa de bucuroasă şi mulţumitoare că bunicul a spus să mă rog. Înainte mă lovea când doream să mă rog. Dar astăzi el mi-a dat această poruncă. Vrei acum să-i arăţi bunicului că Tu asculţi rugăciunea mea? Te rog nu lăsa ca soldaţii să vină la noi în casă! Împiedică-i Tu! Amin.“

   În acea clipă, ofiţerul îşi îndreptă calul spre casă. Soldaţii îl urmară. Dar deodată calul ezită. Ce se întâmplase? Animalul refuza să păşească în curte. Toate îndemnurile n-au ajutat la nimic. Nici cu forţa nu a putut fi mişcat să meargă înainte măcar un singur pas. Ofiţerul, ca mulţi chinezi, puţin superstiţios, se uită cu teamă în jur şi spuse soldaţilor săi: „Această casă trecuie să fie plină de duhuri rele! Noi nu le putem vedea, dar calul le vede. Niciunul nu intră!“

   Într-o clipă, soldaţii părăsiră curtea, îl urmară pe conducătorul lor şi se retraseră.

   A doua zi, bunicul merse cu Sha-jo la învăţătorul ei de odinioară la şcoala misionară şi îl rugă:

   „Spune-mi despre Dumnezeul tău care ascultă rugăciuni şi învaţă-mă şi pe mine să mă rog.“