Micuţul Doru se uita prin fereastră, cu
năsucul presat de geam. Lacrimi mari se prelingeau pe obrajii săi.
- De ce nu aude Mântuitorul, când mă rog? El
nu a vindecat tusea şi i-am spus de atâtea ori acest lucru!
Doru se bucurase cu mult timp înainte de
excursia cu cei de la şcoala duminicală. Dar acum nu putea să meargă cu
ceilalţi copii la baraj din cauza răcelii lui.
Doru plângea mai departe. Atunci mama şi-a
pus braţele în jurul băiatului ei şi a încercat să-l mângâie.
- Ascultă, Doru, copiii au adesea multe
dorinţe. Dar ei nu ştiu ce este bine pentru ei. Dar Dumnezeu ştie întotdeauna
ce este bine pentru copiii Săi. El nu face nimic rău.
Dar acest lucru, Doru nu-l înţelegea. El se
văita mai departe:
- Dacă Dumnezeu poate totul, atunci de ce nu
mă face sănătos? I-am spus doar de atâtea ori.
Mama i-a explicat iarăşi:
- Dumnezeu a auzit rugăciunea ta. El face
totul corect, chiar şi atunci când nu ne dă ceea ce dorim. El ne vrea binele!
Atunci Doru încetă să mai plângă. El se
gândi la cuvintele mamei. Apoi merse în colţul lui de joacă, unde erau
împrăştiate cuburile şi vagoanele lui. Sora lui mai mică alergă după el. Ea dorea
să facă ordine în cutia de scule. Doru puse repede deoparte cutia, pentru ca
surioara lui să nu se rănească de uneltele ascuţite. Dar Cami începu să ţipe,
deoarece observase sculele strălucitoare.
- Vezi, Doru, spuse mama, Cami doreşte să
aibă cutia ta. Ea este încă mică şi nu înţelege că se poate răni. De aceea ai
pus deoparte sculele. Şi Dumnezeu trebuie uneori să ne refuze o rugăminte.
Adesea nu înţelegem de ce. Dar El ştie de ce.
A doua zi, mama primi o scrisoare de la nişte
rude care locuiau la mare. Ei au auzit de boala lui Doru şi îi invitau pe cei
doi copii şi pe mama lor să vină pentru o lună întreagă la mare.
- Pentru o lună la mare! strigă Doru.
Aproape că nu putea să înţeleagă. Mamă, ce bine că am tuse!
O săptămână mai târziu, Doru făcea baie în
mare, construia castele din nisip şi călărea pe un măgăruş gri prin dunele de
nisip.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu