Mamă, aici stă scris!

   Într-o dimineaţă, Cosmin veni alergând la mama în bucătărie.

   - Mamă, aici stă scris! strigă el tare, în timp ce degetul lui indica pe o foaie în cartea deschisă pe care o ţinea în mână.

   - Ce stă scris acolo? întrebă aceasta, puţin speriată din cauza apariţiei neaşteptate a băiatului ei.

   - Ascultă, mamă, spuse Cosmin, Domnul Isus Însuşi a spus: „Din inimă ies gândurile rele, ucideriile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” Eu ţi-am spus deja asta. Acum, învăţătorul de la şcoala duminicală ne-a citit cu glas tare. Poţi să citeşti şi tu. L-am rugat să-mi împrumute Biblia sa, pentru că noi n-avem niciuna. – Aici stă scris, în Matei 15.19.

   Înainte cu o săptămână, Cosmin venise acasă plângând de la şcoala duminicală. La întrebarea mamei, dacă îi lipseşte ceva sau dacă l-au supărat colegii, a scuturat doar din cap.

   - Ce îţi lipseşte atunci, băiete? l-a întrebat mai departe mama îngrijorată. Atunci printre suspine continue, băiatul a spus:

   - Mamă, eu sunt un băiat rău!

   - Un băiat rău? Ce ai făcut? Ai minţit?

   - Nu.

   - Ai furat?

   - Nu, n-am furat; dar am o inimă rea!

   Mama a bătut mirată din palme.

   - Ascultaţi ce spune! Ai o inimă rea?! În toată vecinătatea nu există un băiat mai bun ca tine! Acum încetează să mai plângi şi nu-mi mai spune asemenea prostii!

   - Dar nu sunt prostii, mamă, a strigat Cosmin. Învăţătorul nostru de la şcoala duminicală ne-a spus chiar el că noi toţi avem o inimă rea, din care vin tot felul de lucruri rele, şi din această cauză toţi vom merge în iad, dacă nu ne întoarcem la Domnul Isus. Şi învăţătorul nostru a spus şi că aceasta este adevărat despre toţi oamenii, fără excepţie.

   - Acum este şi mai frumos! strigă mama supărată, atunci ar trebui să am şi eu o inimă rea! Nu, băiete, este o prostie, o pură prostie!

   - Nu, nu, mamă, nu vorbi aşa! Domnul Isus Însuşi a spus, iar ce spune El este adevărat.

   - Ei, spuse mama puţin încurcată, eu nu cred nimic din aceasta, doar dacă văd cu ochii mei scris negru pe alb.

   Cosmin a tăcut, dar toată ziua a rămas liniştit şi închis în el.

   „Ce să fac? Ce să fac?” s-a tot întrebat. „Dacă mor aşa cum sunt, sunt pierdut; şi pot să mor chiar în noaptea asta. Victor de peste drum a murit tot aşa deodată.”

   Îi veni în minte un gând bun. Nu a spus învăţătorul şcolii duminicale, că Domnul Isus a venit să mântuiască pe păcătoşi, şi că El invită mai ales pe copii să vină la El? De curând învăţase pe de rost versetul: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37).

   Acest cuvânt i-a dat curaj. S-a dus în camera lui, a îngenuncheat în faţa patului şi a recunoscut în faţa Domnului păcatele lui. Nu era adevărat ce spusese mama, că în lung şi lat nu mai exista un băiat mai bun ca el. Da, când a îngenuncheat şi şi-a recunoscut vina, şi-a adus aminte de tot mai multe păcate pe care trebuia să le recunoască. O dată minţise, o dată mâncase dulciuri pe furiş, apoi a fost neascultător ş.a.m.d. Cu cât recunoştea mai mult, cu atât mai mare devenea vina. Lucruri, pe care le uitase de mult, se întorceau cu putere în mintea lui. Iarăşi îl podidiră lacrimile. Se rugă din adâncul inimii, ca Domnul Isus să-i ierte multele sale păcate. Când în sfârşit s-a ridicat, inima i s-a uşurat, dar cu adevărat fericit nu era încă. Deabia seara, când a îngenuncheat iarăşi în faţa patului şi s-a rugat, bucurie deplină inundă inima lui. Domnul i-a dăruit credinţă în lucrarea Sa săvârşită. Povara grea a dispărut, tristeţea s-a transformat în bucurie, teama în linişte şi pace.

   Când Cosmin a intrat în dimineaţa următoare în camera de zi, faţa lui strălucea de bucurie. Râzând şi plângând a căzut pe gâtul mamei lui şi a exclamat:

   - Domnul Isus mi-a ascultat rugăciunea. El a iertat toate păcatele mele şi mi-a dăruit o inimă nouă!

   Mama nu răspunse nimic; ea nu îl înţelegea pe băiatul ei. Niciodată nu se gândise serios la mântuirea sufletului ei nemuritor. Îi mergea ca multor altor mii de oameni: trăia ordonat, îşi făcea datoria de casnică şi mamă, era darnică şi binefăcătoare, vizita din când în când biserica – cum ar fi putut să lipsească de acolo? Când însă Cosmin vorbi aşa de minunat şi veni şi cu Biblia şi îi arătă negru pe alb că după sentinţa lui Dumnezeu inima omenească este foarte rea, atunci s-a simţit ciudat. Da, acolo era scris cât rău zăcea în inima omenească şi când începu să cugete asupra acestui lucru, atunci înţelese curând că ea cu „viaţa ei bună” nu poate rezista în faţa unui Dumnezeu sfânt. Au fost încă unele lupte aprige. Satan încerca să conteste biruinţa Domnului, dar la final a trebuit să bată în retragere. La picioarele lui Isus, şi mama lui Cosmin a găsit iertarea întregii vine şi pacea pe care o dă Cel care n-a cunoscut păcat, dar care S-a făcut păcat pentru noi înaintea lui Dumnezeu, pentru ca noi să devenim neprihănirea lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 5.21).

   Ce o cu totul altă viaţă a început de atunci în căsuţa văduvei! Mama şi fiul au aflat adevărul cuvintelor Dumnezeului celui viu: „Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit...”  (Isaia 57.15).