vineri

Vreme de ploaie



   Fiecare dintre noi îşi aminteşte cu siguranţă foarte bine de lunga perioadă de ploaie din lunile aprilie şi mai.
   În timpul acesta, un creştin tânăr trimise următoarele rânduri pentru a fi tipărite:
   Iarăşi plouă cu torente. Şi pentru următoarele zile se aşteaptă ploaie şi averse. Şi deja plouă de câteva săptămâni. În fiecare dimineaţă trebuie să-mi iau umbrela cu mine când plec de acasă.
   Într-o dimineaţă, când mergeam iarăşi cu umbrela deschisă spre lucru, am văzut deodată aproape de mine o umbrelă mare şi neagră, pe care se aflau scrise cuvintele: Vreme mizerabilă!
   Am rămas îngrozit şi de multe ori mă cutremuram când auzeam acest cuvânt urât din gura unor oameni.


   Ne-am gândit vreodată pe cine acuzăm prin acest cuvânt? Cine „face” vremea? Nu este marele Dumnezeu în cer? Şi nu are El dreptul să facă vremea cum vrea El?
   De aceea, dacă suntem o proprietate a Domnului Isus şi astfel un copil al lui Dumnezeu, putem să lăsăm în grija Dumnezeului şi Tatălui nostru chiar şi vremea. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu