miercuri

Granița



   De curând era scris într-un ziar din Germania că o familie a intentat un proces contra oraşului în care locuia. Motivul: oraşul nu voia să preia costurile de călătorie cu autobuzul pentru copiii lor, pentru că familia locuia exact la 17 metri distanţă de şcoală. Dacă ar fi locuit la 20 metri depărtare de şcoală, oraşul ar fi preluat costurile. Judecătorul a dat înapoi plângerea părinţilor pe motiv că administraţia orăşenească are dreptul să hotărască un teritoriu şi să tragă graniţe până unde să se plătească costurile şi până unde nu.
   Dacă un oraş în Germania are dreptul să traseze graniţe şi să ia hotărâri – cu cât mai mult Dumnezeu. El ne spune în Biblie: există doar o cale spre cer. Şi această cale este descrisă clar de Dumnezeu: este Fiul Său Isus Hristos. Nu putem să ne punem contra acestei decizii. Nu vom avea nicio reuşită. Condiţia cine ajunge în cer o pune Acela căruia îi aparţine cerul şi unde EL locuieşte: Dumnezeu.
   Ajungem în cer numai dacă ne pocăim şi credem în Domnul Isus Hristos. Aceasta este condiţia lui Dumnezeu. Şi ea este uşor de îndeplinit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu