- Ştefania, hai repede afară.
Ştefania se afla tocmai la micul-dejun, când a auzit-o pe mama ei strigând.
Sări repede în picioare şi alergă în faţa casei, unde aştepta mama:
- Uite ce tocmai am descoperit, spuse ea
încet şi îi arătă sub tufişul mare de lângă peretele casei. La început,
Ştefania nu a putut observa nimic, dar apoi văzu că ceva se mişca! Şi când s-a
apropiat mai mult, a văzut şi ce anume se mişca: era o pisică micuţă, cu dungi
gri; s-a strâns fricoasă de peretele casei, când Ştefania a vrut să o atingă.
- Ce drăguţă este, spuse ea, îi aduc repede
ceva de băut din casă. Ea aduse un vas plin cu lapte şi o felie groasă de
salam.
- Oare îi va plăcea? o întreabă ea pe mama.
- Sigur! Uite, începe deja să bea.
Într-adevăr, pisicuţa a băut şi a băut şi
părea că nu mai vrea să se oprească – deabia după ce a lins vasul cu lapte şi a
mâncat felia de salam, a părut să fie mulţumită. Ştefania se uită la mama ei:
- Poate
pot să o iau în braţe, spuse ea şi întinse atentă mâna după ea. Şi într-adevăr –
a reuşit! Ştefania o strânse pe pisicuţă în braţe. Ce moale este blana ei! Şi
când a mângâiat-o sau a gâdilat-o sub bărbie, pisicuţa a început chiar să
toarcă. Prin blană putea simţi fiecare bătaie de inimă şi chiar cum respira.
Ştefania nu mai dorea să o lase jos, dar autobuzul spre şcoală pleca imediat şi
nu aştepta! Mama îi promise că se va îngriji de pisicuţă. În autobuz, Ştefania
povesti imediat celorlalţi ce i s-a întâmplat. Toată dimineaţa a fost foarte
nerăbdătoare şi aproape că nu mai putea aştepta sfârşitul ultimei ore de curs.
- Mami, putem să ţinem la noi pisicuţa? a fost
prima ei întrebare, când a venit la amiază acasă.
- Dacă tata nu are nimic împotrivă, da,
Ştefania, răspunse mama. Tata nu a avut nimic împotrivă, şi astfel pisicuţa
şi-a găsit o adevărată casă.
- Ea se numeşte Lizi! a fost ideea
Ştefaniei. Lizi s-a acomodat bine şi a devenit foarte năzdrăvană. Nimic nu era
sigur de ea; o dată a golit tot coşul de cumpărături care se afla în bucătărie
şi a mâncat păstrăvul proaspăt din coş! Dacă dimineaţa pisicuţa nu era în faţa
uşii, Ştefania trebuia doar să foşnească cu cutia de carton în care îşi primea mâncarea,
şi imediat venea sărind de undeva.
Dar într-o dimineaţă nu se arătă. „Lizi!
Liiizi!!” Dar oricât de tare striga Ştefania, Lizi nu venea! Unde era? Spera să
nu i se fi întâmplat ceva. În acea dimineaţă, Ştefania nu a mai fost
nerăbdătoare şi voioasă, ci foarte liniştită şi îngrijorată. La amiază, Lizi
tot nu s-a arătat, şi după-masă tata şi Ştefania au plecat să o caute.
- Mergem
mai întâi de-a lungul străzii principale, spuse tata. Agitată şi cu inima
bătându-i tare, Ştefania mergea lângă el şi a fost prima care a decoperit pata
întunecată la marginea străzii. Când s-au apropiat mai bine, au văzut amândoi
ce s-a întâmplat, iar tata a luat-o în braţe pe Ştefania, căci acolo se afla
Lizi – moartă, călcată de o maşină!
Acesta este un sfârşit trist pentru o
întâmplare care a început aşa de frumos, nu-i aşa? Dar gândeşte-te: nouă
oamenilor poate să ni se întâmple exact ca acestei pisici! Pentru toţi, viaţa se
poate sfârşi mai repede decât ne putem gândi noi. Câte accidente se întâmplă în
fiecare zi! Şi în Biblie citim că fiecare om va trebui să moară cândva. Dar
Biblia spune de asemenea că după aceea vine judecata! Această judecată este
pedeapsa, cu care Dumnezeu îi va pedepsi pe toţi oamenii, pentru că toţi
oamenii au păcătuit împotriva lui Dumnezeu.
Tu spui că aparţii Domnului Isus? Că El a
murit pentru tine şi că a murit în locul tău pentru păcatele tale?! Ai
dreptate: toată vina ta este achitată, nu vii la judecată – Sângele Domnului
Isus este în ochii lui Dumnezeu preţul pentru păcatele tale.
Tu nu aparţii încă Domnului Isus? Atunci nu
mai aştepta mult, ca să-L accepţi pe El ca pe Răscumpărătorul tău şi să-I spui
toate păcatele tale. Întâmplarea cu Lizi cea neatentă ne arată că nu noi înşine
hotărâm când se sfârşeşte viaţa noastră!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu