marți

Cum a devenit Sam un altul



   Sam era un mic băiat african, care a fugit să-şi scape viaţa, când două triburi vecine s-au luptat îngrozitor unul împotriva celuilalt. El a venit atunci împreună cu alţi copii şi câteva femei la staţia misionară. Aici a primit cazare şi mâncare.
   Misionarul Z. era conducătorul responsabil al staţiei. El avea nevoie de un băiat pentru rezolvarea a tot felul de lucrări curente la staţia misionară. Pentru că Sam era destul de puternic şi pricepea repede ceea ce i se cerea să facă, l-a ales pe el pentru acest post din ceata de băieţi refugiaţi la staţie.
   După angajarea lui Sam a venit un om mai în vârstă la misionar şi i-a spus:
   - Îmi pare rău că l-ai ales pe Sam pentru a te ajuta. Nu este cinstit. El ia tot ce îi place pentru sine.
   La început, misionarul nu a acordat o importanţă deosebită acestor cuvinte. Sentinţa i se părea foarte obiectivă. Dar când în curând un altul a venit cu aceeaşi atenţionare, mai apoi chiar soţia sa i-a spus să se gândească, dacă nu a acţionat prea pripit cu alegerea lui Sam, a rămas uimit. A hotărât să-l observe cu atenţie pe băiat. Sam era acum angajat. Dacă era într-adevăr necinstit, depindea de el, misionarul, să facă ce poate, pentru ca băiatul să fie vindecat de nesinceritatea lui.
   Spre părerea sa de rău a trebuit să constate repede, că glasurile care l-au atenţionat au judecat corect. La început au dispărut lucruri mai mici, mai târziu, lucruri de valoare mai mare. Era sigur că Sam luase ceea ce dispăruse, pentru că numai el intra în încăperile de locuit ale misionarului. El a văzut de asemenea cu întristare, că învăţăturile sale din Biblie au rămas fără rod. Sam stătea în adunare indiferent. Inima lui părea închisă la Vestea Bună. Aici era necesară rugăciunea stăruitoare. Acest lucru l-a şi făcut misionarul.
   Într-o zi, misionarul l-a chemat pe Sam la el.
   - Sam, spuse el, stau în faţa unei probleme grele, şi doresc să mă ajuţi să o rezolv. Vrei?
   - Da, Bwana, spuse Sam, mândru că tocmai el a fost ales să-l ajute pe misionar.
   - Atunci ascultă! Deja de câteva săptămâni am simţit lipsa unor lucruri din locuinţa mea. Nu ştiu unde au putut ajunge. Probabil, cineva le-a luat pentru sine, şi doresc să te rog să mă ajuţi, ca să le primesc înapoi, şi de asemenea să aflu cine le-a luat. Am nevoie mare de aceste lucruri. A lua lucruri care nu îţi aparţin se numeşte furt. Şi ştii bine, a fura este rău şi nu Îi place lui Dumnezeu.
   Ochii lui Sam erau aţintiţi asupra misionarului, când acesta vorbi.
   - Sunt sigur că voi găsi şi voi aduce înapoi totul, răsună răspunsul său.
   Deja în ziua următoare, el a apărut cu primul obiect.
   - Aici am găsit ceva, dar nu ştiu cine l-a luat, spuse el. Crezi că Dumnezeu este supărat pe oamenii care iau lucrurile altora?
   - Da, foarte, spuse misionarul. El îi va pedepsi pe toţi care fac aşa ceva, dacă nu Îl roagă să îi ierte.
   A doua zi, Sam aduse iarăşi un obiect.
   - Am găsit iarăşi ceva din posesia ta, dar nu pe cel care l-a luat. El ezită un moment. Şi cum se primeşte iertarea? a întrebat apoi Sam.
   - Pentru a primi iertarea, trebuie să regreţi cu seriozitate păcatele tale înaintea lui Dumnezeu, trebuie să le recunoşti şi să-L rogi pe Dumnezeu pentru iertare. Nu ai auzit, cum am spus, că Dumnezeu ne iartă pe noi oamenii, şi pe tine, Sam, prin Mântuitorul Isus Hristos, care a fost trimis în lume pentru noi şi care a plătit pentru vina noastră cu sângele Său, murind pentru noi la cruce?
   Cu aceste cuvinte, misionarul deschise Biblia şi citi din Isaia 55.7: „Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.“ Mai departe i-a citit şi din Romani 6.23: „Plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.“
   - Mulţumesc! spuse Sam şi plecă gânditor pe drumul său.
   Ziua următoare veni cu braţul plin de lucruri, cărora misionarul le simţise de mult timp lipsa. După ce acesta se uită la toate acestea şi văzu că nu lipseşte nimic din lucruri, îi spuse lui Sam:
   - Eşti un băiat destoinic. Toate ce mi-au fost furate, le-ai găsit. Dar ai aflat şi cine le-a furat?
   Sam a ezitat un moment. Apoi spuse:
   - Asta este ce am vrut să-ţi spun, Bwana. Eu sunt cel care a furat totul! Am vrut să vând totul. Dar acum îmi pare foarte rău, Bwana. Te rog iartă-mă. Şi acum doresc să-L accept pe Mântuitorul şi Salvatorul, despre care ne-ai spus.
   - Atunci să ne rugăm împreună, Sam, spuse misionarul cu inima mulţumitoare. Împreună au îngenuncheat, iar Sam a recunoscut înaintea lui Dumnezeu, că îi pare rău de răul pe care l-a făcut. El L-a rugat pe Domnul Isus să-i ierte toate păcatele.
   Astfel, Sam a devenit un altul, un om nou în Hristos. Fiecare putea să vadă schimbarea lui. Cântând şi-a continuat munca. El citea cu sârguinţă din Biblie, iar în continuare a arătat mare interes pentru lucrul Domnului. Niciodată nu a mai furat. Mai târziu a simţit că Dumnezeu l-a chemat ca misionar pentru poporul lui, şi astfel le-a vestit oamenilor din ţara lui pe Hristos. Mulţi au venit la credinţă prin mărturia lui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu