A auzi, iar apoi?

   Este miercuri după-masa. Eva, Nicoleta, Ruben şi Veronica sunt în vizită la Cristina. Cristina are deja 24 de ani. În fiecare miercuri, copiii pot veni la ea. Uneori este şi Daniel prezent. Cine ştie pe unde se ascunde astăzi.

   După un timp, Ruben ia cuvântul: „Cristina, trebuie să ne spui istorisirea.“ Ruben este întotdeauna primul care se gândeşte la istorisire. Copiii stau în cerc în jurul Cristinei şi aşteaptă. Ce istorisire din Biblie va povesti ea astăzi? Este istorisirea despre Iona. El trebuia să meargă în cetatea Ninive. Oamenii de acolo erau foarte răi, iar Iona trebuia să le spună că Dumnezeu vrea să-i nimicească.

   Dar ce face Veronica?

   Ea se uită la desenul ei, pe care trebuie să-l întrerupă pentru un moment, şi visează la culorile pe care le va da papagalului dacă va colora mai departe. Numai cu jumătate de ureche ascultă istorisirea Cristinei.

   Ruben ascultă cu gura deschisă. Dar – istorisirea devine tot mai captivantă – Daniel strigă de afară: „Vii cu mine să ne jucăm fotbal? Astăzi este jocul de retur de la meciul nostru de luni. Trebuie neapărat să ne susţii!“ Ruben se gândeşte doar puţin, apoi spune: „Cristina, nu mai pot rămâne astăzi aici şi să ascult. Trebuie să-l ajut pe Daniel la fotbal!“ Cu aceste cuvinte, Ruben dispare pe uşă.

   Cristina povesteşte mai departe. Iona a încercat să se ascundă. El a călătorit foarte departe. Dar Dumnezeu a trimis o furtună mare, iar marinarii l-au aruncat pe Iona în mare. Un peşte mare l-a înghiţit şi l-a scuipat după trei zile pe mal. Abia apoi, Iona a mers într-adevăr la Ninive şi le-a spus oamenilor de acolo mesajul său. Locuitorii din Ninive au crezut cuvintele lui. Lor le-a părut rău de ce au făcut. De aceea Dumnezeu i-a iertat şi ei au rămas în viaţă.

   Nicoleta a ascultat entuziasmată. Ea se gândeşte: „Cum a putut Iona să fie aşa de prostuţ şi să creadă că Dumnezeu nu îl vede în acel loc? Dumnezeu a ştiut exact unde era Iona, ce făcea şi ce gândea.“

   Cristina se duce în bucătărie şi aşază masa. Copiii încep iarăşi să se joace. Nicoleta se foloseşte de ocazie şi se apropie de bombonieră. Repede ia o bomboană şi o bagă în gură. – Dar Nicoleta! Ai uitat aşa de repede, că Dumnezeu te vede peste tot?

   Eva stă foarte liniştită într-un colţ. Cristina vine din bucătărie şi o întreabă: „Nu te simţi bine, Eva?“ – „Ba da. Dar ştii, când ne-ai povestit istorisirea, m-am gândit că Dumnezeu nu este mulţumit nici cu mine. Sunt rea, exact ca oamenii din Ninive. Atunci m-am rugat Domnului Isus, ca să mă ajute să-L ascult, să ascult de părinţii mei, să o ajut pe mama şi toate lucrurile să le fac cu bucurie.“ – „Dar ştii că trebuie să-L rogi şi să te ierte pentru ceea ce ai făcut rău? De la tine însăţi nu vei deveni un om bun“, îi aminteşte Cristina. Da, aceasta este important. Eva nu va uita acest lucru!