Rebeliune cu urmări

   Pe coasta vestică a Scoţiei există o fâşie de pământ cu numele Fife, unde se succed unul după altul sate mici de pescari. Casele joase, simple ale pescarilor arată ca şi când ar vrea să se lipească strâns una de alta, pentru a căuta laolaltă adăpost în faţa furtunilor mari atlantice. Dacă mergi pe străzi, te simţi transferat în timpul când oamenii de aici trăiau aproape exclusiv din pescuit. Fiecare sat are amintirea lui din acel timp.

   În Anstruther există muzeul pescuitului: multe obiecte şi săli de expoziţie oferă o privire clară în viaţa aspră a pescarilor. În localitatea St. Monans se mai află în picioare o biserică veche a pescarilor. De tavan este agăţat un model de vapor. Pot să-mi imaginez bine, cum în zilele furtunoase se adunau aici soţiile pescarilor din acel loc şi se rugau pentru întoarcerea sigură a soţilor lor care erau pe mare. Astăzi doresc să vă fac cunoştinţă cu un locuitor al acestei regiuni. Mult timp a trebuit să caut până când am găsit monumentul care îl reprezintă în mica localitate Largo. Era plasat foarte insignifiant deasupra uşii unei case. Uită-te cu atenţie la acest bărbat. De cine îţi aminteşte? Da, poate că spui, arată aşa cum mi-l închipui eu pe Old Schatterhand sau pe Robinson Crusoe. Eşti pe aproape, chiar dacă bărbatul se numeşte Alexander Selkirk. Selkirk a avut o viaţă foarte aventuroasă. Ca cei mai mulţi tineri din acele sate, şi el a mers pe mare. La 28 de ani s-a angajat ca marinar la căpitanul Thomas Stradling, cu care, fiind un încăpăţânat destul de mare, în curând s-a certat puternic. Pentru că echipajele de vapoare erau constituite cel mai adesea din bărbaţi duri, astfel de rebeliuni nu aveau voie să se întâmple. Astfel, căpitanul Stradling l-a lăsat pe răsculat fără multă vorbă pe o insulă nelocuită a Pacificului, numită Juan Fernandez.

Pe placa sub monumentul lui A. Selkirk este scrisă următoarea inscripţie în engleză:

Spre amintirea lui ALEXANDER SELKIRK, care a trăit 4 ani şi 4 luni pe insula singuratică Juan Fernandez şi a devenit modelul lui Robinson Crusoe.

   Aici, Alexander a avut mult timp să cugete. Şi gândul să moară singur ca împărat al unei insule nelocuite i-a stârnit teamă. După mult timp s-a rugat iarăşi pentru prima dată. A fost o rugăciune scurtă, simplă: „Doamne, ajută-mă.”

   Printre puţinele lucruri, pe care le avea la el, era o Biblie. El a deschis-o la întâmplare şi a citit în Psalmul 50.15: „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” Cu cât citea mai mult în Biblia lui, cu atât mai mult recunoştea că avea nevoie de un Mântuitor. Apoi a citit în Faptele Apostolilor 5, unde se spune despre Domnul Isus: „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea... păcăinţa şi iertarea păcatelor.” Aceasta era ceea ce avea nevoie Alexander Selkirk: un Mântuitor şi iertarea păcatelor lui. Astfel, acel bărbat, care până atunci a dus viaţa unui pierde-vară, şi-a predat viaţa lui Isus Hristos.

   După cinci ani a fost descoperit şi eliberat de pe insulă de un vapor al Marinei Regale britanice.

   Deci: nu eşti chiar aşa de departe cu presupunerea de a fi Robinson Crusoe. Întâmplările lui Alexander Selkirk, care au fost scrise atunci în ziare, au servit scriitorului Daniel Defoe ca model pentru romanul său „Robinson Crusoe”.

   Dar nu aştepta până când eşti exilat pe o insulă singuratică, pentru a-L accepta pe Domnul Isus ca Mântuitorul tău. Chiar dacă nu eşti un pierde-vară ca Alexander Selkirk, ai nevoie de mântuirea prin Domnul Isus.

   Ce spui acum? Eşti totuşi unul care nu este bun de nimic? Învăţătorii îţi spun asta, iar şi tu însuţi ai acest sentiment? Eşti singur ca pe o insulă singuratică? Atunci pot să-ţi spun: Domnul Isus este singurul care te poate ajuta. Spune-i Lui ce te frământă.

   El te aude şi El te ajută.

   Acest lucru l-a experimentat şi Alexander Selkirk!