duminică

Rece ca gheaţa





   La ce te gândeşti, când auzi cuvântul iarnă? Probabil, mai întâi la zăpadă şi picioare reci, mâini îngheţate şi un vârf de nas roşu. Poate şi la un loc cald lângă calorifer sau lângă sobă. Dar mai ales simţi, desigur, frigul şi îţi doreşti în gândurile tale un pulover sau un fular călduros. Da, aşa este iarna! Rece, adesea umed şi ceţos, în multe zile neconfortabil. Fiecare se ascunde într-o cameră călduroasă sau se înveleşte cu un fular gros din faţa vânturilor aspre.
   Dar mult mai rău decât frigul în natură este frigul inimii. Poţi să-ţi imaginezi la ce mă refer prin aceasta? Ai simţit vreodată, că colegii tăi nu vor să-ţi spună ceva şi atunci şuşotesc în spatele tău? Sau că nu vor să te lase să te joci cu ei şi fug de tine? Atunci ai fost trist şi ai simţit aceasta ca o zi de iarnă mohorâtă.
   Biblia ne descrie multe în imagini: odată, poporul lui Dumnezeu sărbătorea una din sărbătorile, pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru bucuria lor. Aceste sărbători trebuiau să fie pentru oameni zile de odihnă, în care să se gândească la Creatorul lor, la Cel care îi ajută din cer şi să-I mulţumească.
   Şi dacă la o asemenea sărbătoare era prezent Însuşi Fiul lui Dumnezeu - Isus Hristos -, atunci trebuie să fi fost o sărbătoare deosebită a dragostei şi a bucuriei, nu-i aşa? Dar exact această sărbătoare a descris-o Dumnezeu în Biblie cu cuvintele: „Era iarna“ (Ioan 10.22). Iarnă în Ierusalim, acolo unde de fapt niciodată nu se face mai rece de 10oC? Acesta nu putea fi un indiciu pentru ninsoare şi ger. Nu, Dumnezeu descrie astfel răceala oamenilor, care L-au înconjurat pe Fiul Său. Ei L-au tratat fără milă şi fără dragoste. Deja ca mic copil, împăratul iudeu Irod a căutat să-I ia viaţa. La scurt timp după naşterea Lui, au fost omorâţi toţi băieţii mici din Betleem, în speranţa că Isus va fi printre ei. Dar Dumnezeu le-a spus părinţilor Lui să fugă cu copilul lor în Egipt. Astfel a fost salvat de la moarte. Dar tot mereu a trebuit să vadă că oamenii nu L-au dorit. Ei L-au respins, L-au batjocorit sau L-au trimis mai departe. Odată chiar au încercat să-L împingă de pe un munte. La toate acestea, Domnul Isus a făcut doar bine, a ajutat pe suferinzi, a vindecat pe bolnavi, a dat celor flămânzi de mâncare şi i-a luat pe copii în braţe.
   De ce s-au supărat atunci aşa de rău pe El şi au încercat să scape de El? Pentru că El le-a spus că ei au făcut rău şi astfel nu puteau avea legătură cu Dumnezeu. Ei trebuiau să-şi recunoască păcatele şi să se întoarcă la Dumnezeu. Dar oamenii nu au vrut şi de aceea s-au supărat pe Isus. Ei au devenit mânioşi şi au hotărât să-L omoare. Inimile lor au devenit tot mai reci. Ei au încercat să-I întindă curse.
   Şi care este situaţia ta? Nu vrei să ştii nimic de Isus sau te gândeşti cât te-a iubit El? El încă mai bate la uşa inimii tale şi roagă să-I deschizi şi să-L laşi înăuntru. Dar dacă inima ta rămâne rece, El pleacă într-o zi trist mai departe.
   Primeşte-L pe Domnul Isus, El vrea să te facă fericit! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu