Prieteni

   Vasile stătea pe scările din faţa casei. După moartea tatălui, mama se mută împreună cu fiul ei la ţară. Vasile nu găsise până acum niciun prieten adevărat.

   Deodată, câţiva băieţi fugiră prin faţa lui şi îi strigară ceva, dar el nu înţelese. În spatele lor venea Marius care era în aceeaşi clasă cu el. Lui Vasile i-ar fi plăcut să-l aibă pe Marius de prieten, deoarece acesta era un băiat prietenos şi gata să ajute. Marius se opri şi-i spuse:

   - Vasile, de ce stai toată după-masa aici? Hai cu noi în pădure să ne jucăm.

   - Aşteaptă numai o clipă, răspunse Vasile, vreau să o întreb pe mama dacă îmi dă voie să vin.

   Mama îi dădu voie să meargă şi îi unse repede două felii cu unt.

   - Vasile, îi spuse ea, ştiu că vrei să ai un prieten. Dar gândeşte-te la aceste cuvinte: nu fă niciodată ceva care să nu-I placă Domnului Isus.

   Cei doi băieţi se grăbiră să-i ajungă pe ceilalţi şi petrecură câteva ore frumoase jucându-se. Până la urmă, flămânziră cu toţii şi se hotărâră să-i facă o „vizită” livezii ţăranului Pavel. Vasile ca „cel nou” trebuia să meargă şi să dovedească că este un „băiat adevărat”, în timp ce ceilalţi vor supraveghea şi îl vor atenţiona la timp dacă va ameninţa vreun pericol. Vasile se gândi la cuvintele mamei lui. El se uită la camarazii săi de joacă şi le spuse:

   - Eu aparţin Domnului Isus şi nu vreau să fur.

   - Să furi? Cine vorbeşte aici de furat? Nu fii laş! Ţăranul are aşa de multe fructe, că nu va vedea nimic!

   - Dar Dumnezeu vede acest lucru. Şi eu nu doresc să fac ceva ce Lui nu-I place.

   Cu aceste cuvinte, Vasile se întoarse şi plecă acasă. Cât de mult i-ar fi plăcut să aibă prieteni! Dar mult mai mult îşi dorea să fie pe placul „Celui mai bun prieten” al său, Domnul Isus. Abia se îndepărtă câţiva paşi, când Marius fugi după el şi-i strigă:

   - Aşteaptă, Vasile, nici eu nu vreau să fiu un hoţ; hai să fim prieteni!

   Ei au devenit prieteni şi lucrul cel mai frumos a fost faptul că Vasile a putut să-i arate lui Marius calea spre Domnul Isus Hristos.

   Cât de mult Se bucură Domnul nostru Isus când vede la copiii care-I aparţin Lui dorinţa de a-I fi ascultători! Şi El dăruieşte şi puterea, şi curajul necesar pentru aceasta.

„Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni” (Proverbe 14.25).