Visul Dianei

   „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții“ (Proverbe 4.23).

   Dintr-o dată se făcea că Diana se afla într-un oraș tainic, necunoscut și mergea pe o stradă cu case albe și frumoase. Diana mergea privind curioasă în toate părțile, fiind însoțită de cineva. Ea observă că cele mai multe case erau ruinate. La multe ferestre se vedeau pânze de păianjen și praful de pe ele completa aspectul neplăcut.

   Foarte contrariată, îl  întrebă pe însoțitorul ei cum au putut stăpânii acestor case frumoase să le lase să se părăginească în felul acesta. Răspunsul însoțitorului a fost scurt: „N-a păzit nimeni la ușă“. Diana observă atunci la una din case un băiețel, care interzicea intrarea în casă a unor persoane urât îmbrăcate, care au plecat furioase. Dar totul rămase ciudat și inexplicabil, deoarece, când Diana se apropie de băiat, el se făcu nevăzut.

   Însoțitorul îi explică Dianei că oaspeții nedoriți au izbutit să intre în casă din cauza lipsei de veghere și au alungat repede dinăuntru pe cei ce făceau locuința plăcută.
   - Aș fi încântată, zise Diana, dacă aș putea să iau locul băiatului de la ușă.
   - Trebuie să fii foarte atentă, deoarece cei care vor să intre sunt foarte șireți.
   Diana se instală deci în fața ușii, pe care o supraveghea cu mare atenție. O femeie bună, pe care o cunoștea, pentru că adesea îi dăduse sfaturi înțelepte, se apropie și Diana îi deschise repede ușa.
   - Intră, iubită Conștiință, îi zise ea. Dacă ești înăuntru, totul merge bine în casă.
   Apoi veni Iubirea, elegantă și frumoasă, dar care ținea ascunsă sub haină o mică ființă ușuratică, pe care Diana o consideră supărătoare.
   - Dumneavoastră nu puteți intra aici, zise ea, adresându-se persoanei ascunse sub haină. Eu te cunosc; te numești „Iubirea de sine“; unde locuiești tu, lucrul nu merge bine.
   Diana salută apoi cu bucurie Munca și Datoria, care intrară ținându-se de braț. Atunci se produse o tulburare în casă, căci Lenea și Clevetirea, care fuseseră înăuntru, fură alungate de noile venite.
   Diana se bucură de alungarea lor și putu să facă față cu mai mult curaj noilor persoane care căutau să forțeze intrarea în casă.
   - Plecați repede de aici, Răutate și Mânie! Nu este loc pentru persoane de teapa voastră aici, zise Diana.
   O persoană foarte liniștită și cu aspect blajin trecu surâzând, dar păzitoarea, observând că este însoțită, îi zise:
   - Dumneavoastră sunteți binevenită, Răbdare, dar nu împreună cu prietena.
   Răbdarea se opri și, întorcându-se către Diana, așteptă explicația. Atunci se apropie o altă persoană, Prevederea, și căută să-i explice că prietena sa, Slăbiciunea, nu își are locul în această casă. Interveni atunci și Rațiunea, făcând-o să înțeleagă că pentru a trece peste multe greutăți și obstacole, Răbdarea este binevenită, dar este nevoie și de Energie, care nu poate sta alături cu Slăbiciunea. Atunci Răbdarea s-a hotărât să intre singură.

   Diana, foarte amărâtă din cauza acestei despărțiri, nu putu face altceva decât să se încline cu modestie în fața Smereniei. Diana luă repede cunoștință de apariția unei persoane strălucitoare, care purta o elegantă rochie de dantelă.
   - Dumneavoastră sunteți foarte frumoasă, doamnă Ușurătate, zise Diana cu amabilitate, dar aveți în geantă ceva care răscolește patimile. Nu puteți intra, fiindcă aduceți Necuviința, care produce gâlceavă în casă.
   Deodată, biata Diana fu asaltată cu violență de o adevărată vrăjitoare, Argumentarea, care, vorbind ca o moară stricată, susținea cu îndrăzneală că trebuie să fie primită neapărat, deoarece ea este primită în multe case bune și că fără dânsa nimeni nu poate să-și susțină dreptatea și să discute de toate. Diana, complet amețită de vijelia aceasta, rămase nehotărâtă un timp; profitând de aceasta, Dezordinea, Nepăsarea și Minciuna se strecurară pe neobservate în casă. Atunci se întâmplă ceva îngrozitor. Diana văzu că ferestrele, care până atunci erau strălucitoare de curățenie și lumină, se acoperiră repede de praf și de pânze de păianjen. Se auzi un strigăt ca de luptă. Ușa a fost deschisă cu violență și cei mai plăcuți oaspeți ai casei au fost aruncați afară. Au fost alungate astfel Armonia, Bunăvoința și Adevărul, care înfrumusețară până atunci casa.
   Ah! Ce nenorocire pentru Diana! Ea n-a știut să păzească intrarea minunatei case albe și oaspeți nedoriți au făcut-o de nelocuit. Cum să îndrepte lucrurile? Umilită de neputință, Diana chemă în ajutor Smerenia, care, sărind în grabă, aduse cu sine Iubirea de aproapele și Dorința de bine, care făcură pe dușmanii Păcii să plece vrând-nevrând din casa care își recăpătă strălucirea spre marea bucurie a Dianei.
   - Înțelegi tu acum de ce trebuie pusă paza la ușa casei? o întrebă însoțitorul pe Diana. Când casa este ocupată de persoane bune, nu este loc pentru cele rele.
   Cu totul mișcată de această întâmplare, Diana se pregătea să pună însoțitorului ei numeroase întrebări, când, deodată, casele începură să se clatine, totul devenind confuz; ea auzi vocea plină de dragoste a mamei sale:
   - Ai dormit destul, scoală-te repede, că altfel întârzii.
   Atunci, Diana observă că totul n-a fost decât un vis. Dar înțelese că inima ei este o asemenea casă, care nu trebuie să aibă decât gânduri bune și sănătoase. Astfel, Diana se hotărî de a merge pe calea bună a credinței.

   Multora dintre semenii noștri le place să viseze. Rugăm pe fiecare cititor să se lase atenționat de visul Dianei. Mai presus de orice vis, Biblia afirmă că „Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea“ (Ieremia 17.9). Într-adevăr, omul este un păcătos care înșală nu numai pe aproapele său, ci, într-o anumită privință, se înșală și pe sine. Când omul este învinuit că a făcut o nedreptate, încearcă să se scuze făcând referire la intențiile lui bune; învinuiește pe un altul, pentru a se dezvinovăți; nu consideră păcat o minciună, un furt sau o vorbire de rău atâta vreme cât cel căruia i s-a făcut nedreptatea nu reușește să-l dovedească vinovat.

   Dumnezeu subliniază faptul că inima vicleană a omului este incorijibilă. Orice încercare de a ne face mai buni este sortită eșecului. Singurul lucru, pe care îl poate face omul în această situație rea, este să se recunoască păcătos în fața lui Dumnezeu și să-și recunoască păcatele sale. Mântuitorul a murit, pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Fiecare om care vine, prin credință, la Mântuitorul va afla iertarea. Cuvintele mamei adresate Dianei: „Ai dormit destul, scoală-te repede, că altfel întârzii“ să fie îndemnul pentru noi de a veni ACUM la Mântuitorul!