Evanghelistul
foarte bine cunoscut mai demult, Whitefield, vestea Evanghelia într-o seară, în
fața multor oameni într-o sală mare. El predica despre pilda celor zece
fecioare. Punea un accent deosebit pe cuvintele lui Isus: „Și s-a încuiat ușa.“
Printre
ascultători se aflau doi băieți neserioși. Ei s-au așezat în banca cea mai din
spate a sălii, pentru a face de acolo neobservați tot felul de glume. Când unul
dintre ei a auzit cuvintele serioase ale lui Isus, spuse batjocoritor:
- Nu face nimic. Proverbul spune: „Când o ușă se
închide, o alta se deschide.“
Cum s-a mai
speriat când a auzit imediat cuvintele evanghelistului!
- Poate este în
această seară cineva în mijlocul nostru care disprețuiește Cuvântul lui Dumnezeu
și se gândește: „Nu face nimic,
un proverb spune: Când o ușă se închide, o alta se deschide.“ Proverbul este
adevărat. Dar care ușă se deschide când ușa cerului se închide? Este ușa abisului,
ușa iadului, ușa spre condamnarea veșnică.
Oare a ghicit domnul
Whitefield gândurile tânărului batjocoritor?
A pus Însuși
Dumnezeu aceste cuvinte în gura evanghelistului?
Batjocoritorul
s-a speriat, s-a gândit la viața lui și la condamnarea sa în fața lui Dumnezeu
- și s-a întors la Dumnezeu din toată inima.
Cuvântul
lui Dumnezeu spune:
„Înainte de toate, să știți că
în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi
după poftele lor.
Iar cerurile și pământul de acum sunt păzite
și păstrate, prin același cuvânt, pentru focul din ziua de judecată și de
pieire a oamenilor nelegiuiți.
Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței
Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca
niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.“
2 Petru 3.3, 7, 9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu