Bătrânul Hansen ținea strâns cu
mâinile sale timona (roată de lemn sau de metal cu ajutorul căreia se manevrează
cârma unei nave). Deja de mult timp dirija acest vapor pe mare și întotdeauna a
dus încărcătura cu bine la mal. Oamenii, pentru care bătrânul Hansen transporta
ceva, nu au avut niciodată vreun motiv să fie nemulțumiți de el.
El aruncă o privire cercetătoare spre
marele compas al vaporului. Direcția era corectă – excelent. Acul arăta exact
cursul corect. Hansen nu se putea altfel orienta în acest moment: era noapte,
iar stelele erau ascunse după nori. Nici uscatul nu îl putea vedea, pentru că
se afla în larg, departe pe mare.
Totul era foarte liniștit, doar
apa vuia la prora vaporului. Deodată, Hansen auzi un zgomot ca de la o
zgârietură sub picioarele sale. Se îngrozi – ce putea fi asta? În aceeași
clipă, acolo jos pocni ceva, iar el a fost aruncat de o izbitură puternică
peste timonă. Nu înceta deloc să scârțâie, să zgârie și să pocnească, dar vaporul
era împins încet mai departe de valuri până când – în sfârșit! – sunetele îngrozitoare
încetară și vaporul se afla iarăși liniștit în apă. Ca și când nu ar fi fost
nimic!
Coastele lui Hansen îl dureau
îngrozitor de la izbitura peste timonă, dar el avea o mult mai mare
îngrijorare: cu siguranță, vaporul avea jos o gaură de la izbitură! El o luă la
goană în jos pe scară în depozit și cercetă amănunțit cu lanterna totul. În
fiecare unghi lumina cu lanterna și aștepta în fiecare clipă ca apa să-l
stropească de undeva. Ce ar însemna aceasta, bătrânul Hansen știa foarte bine:
singur în noapte pe mare cu un vapor care avea o gaură – nimeni nu îl va vedea
sau auzi; vaporul se va scufunda pe loc, fără ca cineva să observe. Această
perspectivă îi făcea marinarului pielea găină pe spate. El întinse lanterna
până în cel mai îndepărtat colț, dar totul era uscat – scândurile groase au
rezistat.
Niciodată înainte nu a trăit
Hansen un așa sentiment de ușurare. Aceasta l-ar fi costat aproape întreg
vaporul, probabil chiar și viața! Ce s-a întâmplat? Vaporul a ajuns pe un banc
de nisip, pe un loc foarte plat în apă, ascuns sub suprafața apei. El a mers
exact după compas, iar pe harta marină nu era marcat niciun loc periculos.
Ciudat!
Poate să se întâmple, să fii
convins că te afli pe cursul corect și totuși călătoria să aibă un sfârșit rău?
– Hansen avea o bănuială: lângă compas se afla o cutie de lemn. El deschise
capacul și... aproape că era să cadă pe spate de groază. Ce era acolo?
În cutie, doar la câțiva
centimetri de compasul vaporului, se afla un magnet mare și greu! Hansen avea
nevoie de el câteodată, când cădea la descărcatul vaporului în port câte ceva
în apă, de exemplu o sculă sau o cheie. Atunci dădea drumul de o sfoară
magnetului puternic în apă, până când regăsea obiectul. În ultimul port l-a pus
în grabă repede într-o cutie de lemn. Și oricine știe că un magnet atrage chiar
și acele compasului! Deci, în timpul întregii călătorii, compasul vaporului nu
a arătat direcția bună.
Hansen scoase repede magnetul din
cutie și se uită la compasul de lângă. – Într-adevăr, acul făcu un salt
minuscul spre stânga, doar unul sau două grade. Și aceasta a fost totul? Da,
prin această abatere minusculă, vaporul a mers în timpul întregii călătorii
câte puțin mai la est. De aceea a ajuns la locul periculos și aproape că ar fi
suferit un naufragiu. Hansen, asta trebuia să fi știut că lângă un compas nu
are voie să se afle niciodată un magnet! De fapt, știa bine acest lucru, dar în
grabă la încărcarea vaporului a uitat că magnetul trebuie pus bine întotdeauna
în partea din spate a vaporului!
El știa acum peste ce banc de
nisip ajunsese. De aceea a putut să se orienteze din nou și a găsit în curând
drumul corect spre țintă. Nu a mai durat mult timp, și el a ajuns în port.
Acolo, Hansen s-a îngriit ca vaporul să fie descărcat. Apoi a coborât și el.
Când Hansen a trecut prin piața
mare din port, a văzut de departe stând acolo un bărbat pe o cutie. El ținea în
mână o carte și vorbea cu glas tare multor oameni care stăteau în jurul lui.
Bătrânul Hansen păși mai aproape și ascultă: „Noi rătăceam cu toții ca niște
oi, fiecare își vedea de drumul lui.“ Hansen se gândi: „Exact așa mi s-a
întâmplat mie în această noapte: m-am gândit că sunt pe drumul cel bun, dar în
realitate a fost un drum greșit, pentru că aproape era să mă scufund. Cursul
meu a fost greșit.“ Vorbitorul explica: „Dumnezeu dorește ca noi să mergem pe
calea Sa. Trebuie să facem în viața noastră ce vrea El, nu ceea ce considerăm
noi că este bine. Dumnezeu știe mult mai bine ce este bine pentru noi.“ Hansen
se înroși puțin. El își aminti că auzise ca băiat acasă adeseori despre
Dumnezeu. Dar când deveni mare, și-a spus: „Merge și fără Dumnezeu. Pot să mă
ajut singur.“
Auzi mai departe pe vorbitor
citind ceva: „Cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri.“ Hansen se sufocă: „Exact așa
este! Eu mi-am spus că merge foarte bine fără Dumnezeu, dar în noaptea trecută
aproape că m-am scufundat. Așa cum compasul s-a lăsat deviat de magnet de la
direcția corectă, tot așa m-am abătut eu de la Dumnezeu.“
Hansen a înțeles acum că acea
carte este o Biblie. Îl ascultă încă o dată pe vorbitor citind: „Fiindcă atât
de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine
crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.“ Bărbatul le explică
ascultătorilor: „Poate ai crezut că reușești în viață fără Dumnezeu. Dar atunci
compasul vieții tale nu este bun! În felul acesta mergi în pierzare, pentru că
ești un păcătos. Păcatele tale trebuie să fie iertate! Dacă te întorci la
Dumnezeu și recunoști înaintea Lui păcatele tale, atunci El te iartă și îți
arată că Domnul Isus a purtat la cruce pedeapsa pentru ele. Atunci suntem
mântuiți și aparținem lui Dumnezeu. Pentru totdeauna.“
Bătrânul Hansen se gândi: „Are
dreptate. Și mama mea mi-a spus tot mereu aceasta, dar nu am vrut să ascult.
Dacă m-aș fi scufundat noaptea trecută, atunci aș fi fost pierdut pentru
totdeauna! Dar acum nu este prea târziu.“ Astfel se întoarse la vapor,
îngenunche în cabină și Îi aduse lui Dumnezeu toate păcatele lui. El i-a spus
de asemenea lui Dumnezeu cât de rău îi părea acum că L-a uitat în toți acești
ani. Și Dumnezeu l-a iertat pe Hansen. Cât de fericit era acum bătrânul Hansen!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu