O alergare bună

   - Bunicule, povesteşte-ne cum a fost când ai fost mai demult la concursul de alergări, îl rugară Teodor şi Irina pe bunicul lor şi se aşezară lângă fotoliul bunicului în poziţie turcească pe podea. La bunicul era întotdeauna frumos şi el ştia să povestească aşa de interesant. Bunicul avea câteva pocale şi medalii în vitrina sa şi copiii ascultau cu atenţie când bunicul povestea despre alergările lui.

   - Ei, v-aţi făcut deja comozi la mine, zâmbi bunicul, atunci trebuie să vă povestesc ceva. Nu a trebuit să se gândească mult, pentru că ştia totul aşa de exact, ca şi când s-ar fi întâmplat de câteva zile. Unul dintre primele mele concursuri mari a avut loc într-un stadion renumit. Mulţi spectatori stăteau pe tribune şi atmosfera era excelentă. Aşa ceva nu am mai întâlnit până atunci şi totul mă făcea să fiu agitat. Dar antrenorul m-a bătut pe umăr şi mi-a spus: „Nu lua seama la oameni, gândeşte-te numai la alergare!” Acesta a fost un sfat bun, care m-a ajutat apoi la fiecare concurs ulterior. Cine vrea să alerge şi doreşte să câştige premii, nu trebuie să se uite nici în dreapta, nici în stânga, ci trebuie să fie atent doar la pista sa. Dar la această primă alergare mare, totul m-a făcut să fiu agitat. Ceilalţi alergători cunoşteau asemenea situaţii şi stăteau lângă linia de start. Apoi sosi semnalul pentru încălzire. Aceasta însemna întindere, scuturare, deci să-ţi pregăteşti muşchii pentru alergare. Înainte să fie dat semnalul de start, antrenorul meu a venit încă o dată la mine şi m-a îndemnat: „Tot timpul să fii în spatele primului alergător şi să nu permiţi să te depăşească cineva!” A fost o indicaţie simplă, dar cine a participat la o alergare, ştie cât de greu este să reuşeşti acest lucru. Apoi sosi semnalul pentru a ne pregăti de start: „Pe locuri, fiţi gata...!” şi semnalul de start răsună.

   - Şi bunicule, dori Tim să ştie, ce medalie ai câştigat?

   Bunicul se uită gânditor la copii.

   - Atunci n-am câştigat nicio medalie. Dar totuşi a fost o alergare bună.

   - Nu înţeleg, spuse Irina, o alergare este bună numai când câştigi o medalie, nu-i aşa?

   Bunicul mângâie părul Irinei.

   - Oh nu, copii, nu este totul. La acest prim concurs mare am învăţat aşa de mult şi am crescut aşa de mult în performanţele mele ca niciodată mai târziu. Puteţi înţelege ce vă spun?

   Teodor şi Irina erau fără cuvinte. Chiar aşa de logic nu li se părea lor.

   - Am ştiut foarte bine că nu sunt un alergător foarte bine pregătit, explică bunicul. Dar am putut să învăţ mult de la aceia care aveau mai multă experienţă decât mine. Şi privirea la alergătorul cel mai din faţă m-a făcut să-mi dau mai mult silinţa ca până atunci. A fost pentru mine şi cea mai grea alergare. Dar după acest concurs am fost mai mult lăudat decât atunci când am câştigat medalii.

   - Bunicule, spuse Irina gânditoare, alergatul este aproape ca la şcoală. Învăţătorul nostru îi laudă de cele mai multe ori pe cei care se străduiesc din răsputeri şi nu pe aceia care au notele cele mai bune.

   - Ai dreptate, Irina, spuse bunicul, şi aşa este nu numai la şcoală, ci totdeauna în viaţă. De asemenea în viaţa de creştini, pentru că Dumnezeu o compară cu o alergare.

   Lui Teodor îi veni în minte:

   - Şi nu ai voie să te uiţi la dreapta şi la stânga, altfel eşti doar derutat.

   Irina sări deodată:

   - Trebuie să te uiţi întotdeauna la Cel care Se află chiar în faţă. Acesta este Domnul Isus care ne arată calea!

   - Aşa este, confirmă bunicul. Şi trebuie să ne străduim să alergăm totdeauna în urma Lui, în apropiere de El. El vrea să ne ajute. Şi atunci este o alergare bună!