Când
eram mică, a venit în casa noastră o angajată din O. Ea se numea Cati. Nu era
cu mult mai în vârstă decât mine şi nu fusese niciodată plecată de acasă. A
trebuit să împart cu ea dormitorul. În prima seară m-am mirat că ea pierdea aşa
de mult timp şi nu se pregătea de culcare. Eu eram de mult timp în pat. Părea
că mai intenţiona să facă ceva, dar nu îndrăznea. În sfârşit spuse:
„Ai
ceva împotrivă dacă mai citesc puţin? Când am plecat de acasă, i-am promis
mamei să citesc în fiecare seară un capitol din Biblie. Doresc să-mi ţin promisiunea.”
Apoi
îşi scoase Biblia, o aşeză pe masă, o deschise şi începu să citească. Am
observat totul foarte exact, dar n-am spus nimic. Dar când Cati, după ce a
închis cartea, a împins de scaun şi a îngenuncheat pentru a se ruga, am râs
tare. Aşa de neştiutoare şi de rea eram! Eu nu mă rugam deloc şi nu văzusem
până atunci pe nimeni să se roage în genunchi.
Dar
Cati nu s-a lăsat iritată. Ea a citit şi s-a rugat apoi în fiecare seară tot
timpul cât a rămas la noi. În curând nu am mai râs, ci am devenit serioasă şi
gânditoare. M-am gândit la Dumnezeu şi la veşnicie şi aş fi dorit să am şi eu
pacea în inimă pe care o avea Cati. Dar n-am întrebat-o nimic, iar ea de
asemenea nu a spus nimic despre ce purta în inima ei. Poate se gândea că voi
râde iarăşi de ea. Dar exemplul Catiei mi-a fost mărturie şi îndemn suficient.
Când ea a părăsit casa noastră, am căutat mai departe. Şi când am aflat că
vecinii noştri erau creştini credincioşi, m-am ţinut de ei. Prin discuţiile cu
ei L-am găsit pe Domnul Isus.
Oare
a aflat acea Cati din O. vreodată că eu L-am găsit pe Mântuitorul prin mărturia
ei credincioasă? Dacă nu, va afla odată în cer.
Poate
gândeşti acum că nu ai nevoie de prea mult pentru a fi o mărturie pentru
Mântuitorul. Dar îndrăzneşti să citeşti şi să te rogi în faţa unui nou tovarăş
de cameră? Trebuie să existe ceva în tine! Dumnezeu pune atunci binecuvântarea
Sa, iar inimile noastre sunt fericite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu