POTOPUL Şl CURCUBEUL

- Vino afară, bunicule, strigă Dina într-o zi de vară, şi priveşte ce frumos curcubeu s-a ivit pe cer!

Fusese o furtună mare şi soarele ieşise din nou, strălucind printre norii întunecoşi. Cei doi copii erau afară şi arătau bătrânului, care tocmai ieşise în prag, curcubeul apărut pe cer. Îl priviră împreună, până ce încetul cu încetul dispăru.

- Ori de câte ori văd un curcubeu, zise bunicul, îmi aduc aminte de o poveste foarte veche, pe care mama obişnuia să mi-o spună când eram copil mic. Staţi jos şi am să v-o spun şi vouă.

Se aşezară la locurile lor, rezemându-se de perete, în aerul proaspăt de după ploaie şi în razele soarelui, care în timpul acesta al anului nu era prea cald.

- Povestea mea este despre o mare furtună, începu bătrânul, despre un potop mare şi despre strălucirea soarelui după ploaie. După cum v-am spus mai înainte, istorisirea vorbeşte despre lucruri care s-au întâmplat cu sute şi sute de ani înainte, aşa încât nu ştiu absolut sigur, dacă ele au fost chiar aşa cum vi le spun eu, dar cred că s-au întâmplat cam în felul acesta.

A fost odată - pentru că aşa încep toate poveştile despre care nu ştim exact când s-au întâmplat - un om numit Noe. El era căsătorit şi avea trei copii, care de asemenea erau căsătoriţi. Ei trăiau într-o ţară îndepărtată în apropierea unui oraş, care era aşezat pe un şes lângă un râu mare. În el trăiau o mulţime de oameni în case zidite din cărămizi, ca acelea pe care le fac tatăl şi mama voastră aici.

Oamenii aceia erau foarte răi. De aceea Dumnezeu s-a supărat pe ei. Ei au fost aşa de răi, încât nu l-au mai iubit nici pe Noe, care era un om bun şi drept. Dumnezeu n-a mai vrut să sufere păcatele lor şi a hotărât să-i nimicească. Dar El n-a vrut să piară şi Noe odată cu ei. Atunci, Dumnezeu i-a descoperit lui Noe că toţi oamenii aceştia răi vor muri printr-un potop, dar el va fi scăpat. „Fă-ţi o corabie mare“, i-a spus Dumnezeu. „Aşa de mare, ca să poată încăpea în ea toată familia ta, precum şi tot felul de animale. Va veni ziua când vei avea nevoie de ea. În același timp, tu nu înceta să spui oamenilor să se pocăiască de păcatele lor.“

Noe a început să-şi facă corabia. Oamenii treceau pe acolo şi râdeau de el. Oricât de mult le vorbea el despre potop şi despre mânia lui Dumnezeu, oamenii nu l-au crezut. Într-o zi însă, Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Intră în corabie, tu şi casa ta, şi ia cu tine câte şapte perechi din tot felul de animale.“ Apoi Dumnezeu a închis uşa corăbiei pe din afară. Potopul a venit şi apele au început să se reverse. Oamenii au început să se sperie şi să alerge în toate părţile. Mulţi dintre ei au fugit la Noe, dar corabia lui Noe plutea deja pe valuri, iar uşile ei erau închise. Astfel, apele au crescut mereu până au acoperit toţi munţii şi până ce toate vieţuitoarele şi toţi oamenii au fost înecaţi.

Apoi, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ şi apele s-au potolit. După multe zile, Noe a dat drumul unui corb, care s-a întors şi a plecat de mai multe ori, ca semn că apele încă erau deasupra pământului. Mai târziu, Noe a dat drumul unui porumbel. Acesta s-a întors cu o frunză de măslin în ciocul lui. Astfel, Noe a ştiut că apele au scăzut pe pământ. Bucuria lor a fost mare. Ei au deschis uşa corăbiei şi au ieşit cu toţii afară. O viaţă nouă a început odată cu coborârea lor din corabie. Tot felul de animale: miei, pisici, urşi, câini, tigri, lei, cai, păsări etc. au început să alerge şi să zboare în libertatea pe care au găsit-o în afara pereţilor corăbiei lor. Iar Noe şi familia sa s-au adunat laolaltă, au făcut un altar, s-au pus pe genunchi şi i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru felul minunat în care i-a scăpat.

În cele din urmă - şi lucrul acesta mi-a amintit povestea pe care v-am spus-o - într-o dimineaţă norii se risipiră şi soarele pe care Noe nu-l văzuse atâta vreme, străluci din nou. Atunci, pe cerul întunecat se ivi curcubeul cu toate culorile lui, ca şi acela pe care m-aţi chemat ca să-l văd acum câteva minute. Când l-a văzut Noe, i s-a umplut inima de bucurie şi de speranţe plăcute. Curcubeul a fost semnul că Dumnezeu nu va mai nimici lumea prin potop. Atunci a înţeles Noe, că după întristări vin bucuriile, că după iarnă vine întotdeauna primăvara, că după foame urmează un timp de belşug. Când în anii următori vedea un curcubeu, îşi amintea cum el şi familia sa fusese salvat de la înec, în timp ce toată lumea pierise.