Manşonul de blană

   Într-o zi geroasă de iarnă, trei tinere au urcat în tramvaiul dintr-un oraş mare. Râdeau şi făceau glume, aşa cum fac cu plăcere aşa-zisele „fetişcane”, şi se bucurau de zăpada groasă şi de florile de gheaţă de la geam. Pe umăr, fiecare avea o geantă de piele mare cu inscripţia de aur „muzică”. Evident veneau de la o oră de pian sau de cor şi deci nu trebuiau, sau cel puţin încă nu trebuiau, să-şi câştige pâinea zilnică. Într-o staţie s-a aşezat în faţa lor un băiat în jur de zece ani, care purta un costum destul de subţire şi uzat şi care îşi băga mereu adânc în buzunarele pantalonilor mâinile învineţite de frig. „Unde vrei să mergi?” l-a întrebat conductorul. „Pe strada ciorilor”, a răspuns el. – „Zece bani.” Băieţelul a căutat într-o punguliţă de bani uzată şi a scos cinci monede de câte doi bani. I-a dat omului şi apoi şi-a plecat obosit capul, ca să doarmă puţin.

   Un domn mai în vârstă, care stătea ceva mai deoparte, i-a dat domnişoarei de lângă el o monedă de argint, a făcut semn spre băiat şi a zis: „Celui de acolo!” Râzând, fata i-a pus încet banii în buzunarul hainei. Acum una dintre prietenele ei a devenit atentă la micul călător şi cu un „Ah, săracul băieţel!” i-a împins sub cap manşonul moale de blană, pentru ca el să poată să se odihnească mai bine. El a deschis puţin ochii şi i-a aruncat o privire mulţumitoare zâmbind. Apoi i-a închis. A treia domnişoară a luat o tablă mică de ciocolată din buzunarul hainei ei şi i-a împins-o tânărului. Vecina ei a adăugat un covrig cu zahăr, pe care îl ţinea ascuns în geanta de muzică. Ce fericit şi bucuros a fost băiatul!

   „Acum trebuie să-mi dai manşonul”, i-a zis după un timp domnişoara a doua, şi când conductorul a strigat: „Poarta împăratului!”, ea a coborât împreună cu prietenele ei, grăbindu-se spre casă. Dar mica întâmplare a făcut o impresie adâncă şi de neuitat asupra ei. Pentru prima dată i s-au deschis ochii pentru nevoile multor semeni de-ai ei şi a simţit adevărul cuvintelor lui Isus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti” (Faptele Apostolilor 20.35). Începând de atunci, ea a devenit o adevărată prietenă a săracilor şi mai târziu ca soră medicală s-a dedicat îngrijirii bolnavilor, profesie în care, cu cât trecea timpul, cu atât se simţea mai fericită. Şi totul a început cu manşonul.