Minciuna

   - Ana!

   - Da, mamă, a răspuns Ana cu un ton nerăbdător.

   - Ai grijă de surioara ta o clipă, ca să pot vedea de mâncare!

   Supărată, Ana a luat bebelușul în brațe. Cartea ei era așa de captivantă, iar tocmai acum trebuia să se oprească din citit!

   Ana avea o bucată de prăjitură în mână. Bebelușul s-a întins după bucată și a făcut-o firimituri în mână. Când Ana a văzut acest lucru, i-a dat surioarei ei o lovitură puternică peste mână. Desigur, micuța a început să plângă tare, iar mama a venit din bucătărie, pentru a vedea ce se întâmplă.

   - Horia a lovit-o! a strigat imediat Ana, arătând spre micuțul ei frate, care se afla de asemenea în cameră și confecționa ceva.

   - Nu este adevărat, a spus Horia, eu nu am atins-o!

   - Tu ai lovit-o, a spus Ana. Atunci, mama l-a certat pe băiat, pentru că nu putea să accepte că fata ei mai mare, Ana, ar minți într-un asemenea fel.

   Întreaga zi, Ana s-a simțit ca și când ar fi făcut o mare nedreptate. Seara nu s-a putut ruga ca de obicei, și toată noaptea s-a răsucit de pe o parte pe alta în pat neliniștită.  Dimineața următoare a simțit că trebuie să-și recunoască minciuna, dar a fost prea mândră pentru a face acest lucru.

   Mai multe zile la rând, minciuna i-a provocat Anei necaz. Dar Ana n-a deschis gura, ca să-i recunoască mamei această nedreptate. Încet, încet, acuzația din interiorul ei s-a stins, iar minciunea părea să fie dată uitării.

   Atunci s-a întâmplat ceva ce pe Ana a zguduit-o până în lăuntrul ei. După o boală gravă, de scurtă durată, fratele ei mai mic, Horia, a murit. Când Ana s-a uitat la fața palidă și mută a fratelui ei, a început să plângă. Ah, cât de vinovată era față de fratele ei, față de sora ei mai mică, față de mama ei și – față de Domnul Isus! Acum, fratele ei nu mai era. Acum, Ana nu îl mai putea ruga să o ierte!

   - Ana, a spus tata, nu trebuie să fii așa de tristă. Horia al nostru este acum la Domnul Isus. Și acolo este mult, mult mai frumos decât aici.

   - Ah, i-a explicat Ana, nu plâng, pentru că a plecat în cer, ci pentru că a fost pedepsit, fiind nevinovat din cauza minciunii mele. Și acum nu-l mai pot ruga să mă ierte!