Broşa

   Ana provenea dintr-o familie săracă şi era orfană. După ce a locuit un timp la rudele din sat, la vârsta de 16 ani a mers la oraş şi a găsit un loc de muncă într-o familie înstărită. Când a primit prima plată lunară, o monedă de aur de douăzeci de mărci, s-a simţit foarte bogată şi foarte fericită. Desigur, nu putea păstra mult timp banii, deoarece avea nevoie de tot felul de articole de îmbrăcăminte: o haină de lucru, un şorţ şi alte lucruri și de o pereche de pantofi. A mers să facă cumpărăturile necesare. Deodată, privirea ei a fost captivată de fereastra expoziţională a unui negustor de bijuterii, în care străluceau tot felul de podoabe. O broşă i-a atras în mod deosebit privirea. I-a plăcut foarte mult. Broșa costa tocmai douăzeci de mărci. „Ei, precis îmi va sta foarte bine!”, s-a gândit ea; „nu am aşa ceva. Dar îmi pot eu permite o astfel de cheltuială?”, a trebuit să se întrebe. „Trebuie să dau pe ta tot primul meu salariu”. S-a tot gândit, s-a îndepărtat de prăvălie, apoi iarăși s-a întors. În cele din urmă, ispita a câştigat biruinţa asupra ei. „În patru săptămâni voi avea iarăşi douăzeci de mărci”, şi-a liniştit ea conştiinţa, „şi până atunci o voi scoate la capăt cu hainele pe care le am”. Cu gândul acesta, a intrat în magazin, a pus banii pe masă şi a primit broşa.

   Cu inima tresăltând de bucurie s-a grăbit cu broșa spre casă, ca imediat să şi-o prindă în piept. Cum stătea înaintea oglinzii ei mici cu broşa pe piept, privirea i-a căzut pe fotografia mamei ei, pe care o agăţase deasupra oglinzii. Era o fotografie de slabă calitate şi mama privea serioasă şi tristă din fotografie. Cât de sărăcăcioasă era rochia pe care o purta şi cu cât reproş priveau ochii ei la fiică! „Copilă, de ce eşti aşa de cochetă şi de îngâmfată?”, părea să-i spună mama. „Nu te-am sfătuit întotdeauna la simplitate şi economie?” Acum se rușina cu adevărat; n-a mai vrut să vadă broşa şi s-a hotărât s-o dea înapoi. Însă bijutierul n-a vrut s-o ia. „Ce este vândut rămâne vândut”, a spus el. Dar când Ana cu lacrimi în ochi i-a spus cât este de săracă şi că tot câştigul ei dintr-o lună l-a dat pe broşă, în cele din urmă, bijutierului i s-a înmuiat inima şi a luat broşa înapoi, însă numai la jumătate de preţ, pentru zece mărci. În loc de o monedă mare, ea a primit una mică de zece mărci, cu care şi-a cumpărat strictul necesar de haine. Această lecția a fost spre învățătura ei; dar prin aceasta, ea a fost vindecată temeinic de îngâmfarea ei.