Teodor a părăsit foarte devreme casa
părintească, pentru a putea să se bucure de „libertatea sa”. Părinții săi
credincioși au fost triști, dar ei se rugau zilnic pentru el și își doreau din
inimă ca el să revină acasă.
Au trecut mulți ani de atunci. Teodor a
avut parte de multe dezamăgiri. El s-a încurcat tot mai mult în păcat și a
devenit foarte nefericit. Acum ar fi dorit mult să se întoarcă la siguranța
casei părintești, la tata și la mama. Dar s-a gândit așa: „Am mers prea departe!
Trebuie să rămân aici unde sunt! Este imposibil ca părinții mei să mă mai
iubească! Cu siguranță, nu sunt binevenit acasă!”
Într-un final a decis totuși să scrie o
scurtă scrisoare acasă:
„Dragi părinți!
Doresc mult să mă întorc acasă. Vinerea
viitoare după-masa voi trece cu trenul pe lângă casă. Dacă îmi permiteți să vin
acasă, vă rog să agățați un cearșaf alb de frânghia de rufe ca semn că mă
primiți. – Teodor”
Când trenul a trecut prin micuțul sat și pe
lângă casa părintească, Teodor stătea foarte agitat la fereastră. Ce va vedea? –
Acum se vedea casa părintească! Dar nu putea înțelege: nu doar un cearșaf era
agățat, toată frânghia de rufe era plină de cearșafuri albe! Ce dovadă mare că
el era binevenit în casa părintească!
Biblia relatează în Luca 15 de asemenea
despre un „fiu pierdut”, care s-a întors. Acolo este scris:
„Când era încă departe, tatăl său l-a văzut
și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe gâtul lui și l-a sărutat
mult” (Luca 15.20).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu