Eliberat

   „Tată, ascultă! Ce zgomot este acesta? Vine poate din șemineu!”

   Am ezitat la început. Să-mi bag mâna în șemineul murdar? Dar fiii mei se uitau la mine încordați, plini de așteptare să afle ce va fi acolo. Așa că mi-am dat jos jacheta, mi-am suflecat mânecile și m-am întins până am ajuns cu mâna în șemineu. La început am dat de supapa de fier, cu ajutorul căreia reglam curentul de aer. Am împins-o puțin în sus și atunci mâna mea a atins ceva cald, moale, cu pene. Am apucat cu mâna și am scos afară, spre surprinderea tuturor, un porumbel tânăr. Pasărea era neagră de funingine și aproape nu se mișca.

   Cu o perie moale i-am curățat penele și am dus-o în grădină pentru a-i reda libertatea. Porumbelul a dat obosit de câteva ori din aripi, dar nu s-a putut ridica în aer de pe pământ.

   „Este foarte istovit. Cu siguranță, îi este foame și sete!” ne-am spus noi.

   Am telefonat cu un cunoscut care știa mai multe decât noi în privința tratării animalelor bolnave și el ne-a făcut o propunere foarte ciudată pentru noi. El ne-a sfătuit să ducem de urgență pasărea pe un teren deschis și acolo să o aruncăm în aer cât mai sus posibil.

   Ne uitam cu încordare la pasăre.

   Porumbelul și-a îndreptat în sus gâtul, a dat de câteva ori nesigur din aripi și s-a înălțat – a dat iarăși din aripi, mai puternic și mai constant decât înainte, a zburat mai puternic și mai sigur cu bătăi liniștite de aripi mai sus și mai sus și a dispărut din privirile noastre peste copacii înalți de la marginea parcului. Ne-am uitat uluiți după porumbel.

   Pe drumul spre casă m-au preocupat tot felul de gânduri.

   Nu ne asemănăm noi oamenii acestui porumbel? Nu trebuie să fim scoși și noi de o mână puternică dintr-o închisoare întunecată și aducătoare de moarte?

   Și după ce această mână, mâna Mântuitorului nostru, ne-a scos de sub puterea lui satan, din închisoarea lui, ne eliberează și de orice murdărie a păcatului care s-a prins de noi, de toate legăturile și de sclavia puterii lui satan.

   Mâna Mântuitorului ne dăruiește adevărata libertate, libertatea copiilor lui Dumnezeu, ne dăruiește aripi – o nădejde minunată să ne grăbim înspre cer. Ce Domn avem noi!

„ ... El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii.” (Psalmul 40.1-2)