Mâinile nespălate

 

   Unchiul Pavel și mătușa Lena îl aveau în vizită pe Victor, un băiețel de patru anișori. Micuțul cu nasul cârn, fiind mereu vesel, era o bucurie pentru întreaga familie. Dar cel mai mult se bucura Adela, care era deja de șapte ani.

   - Mamă, privește ce cârlionți are! Și ce ochi albaștri, exact ca la păpușa mea! se minuna ea.

   Toți copiii, fiecare cum putea, încercau să-i acorde atenție micuțului musafir și se jucau cu el. Nina, fiica cea mai mare, visa să se ocupe în biserică cu copiii și se pregătea stăruitor pentru această slujire. Adesea îl lua pe Victor în brațe și îi povestea istorioare biblice sau îl învăța să cânte. Larisa îl servea pe verișorul ei în fiecare zi cu biscuiți, pe care învățase nu demult să-i facă. Andrei, Paul și Marin se jucau și ei cu el. Numai Adelei i se părea că toți o încurcă să se joace cu Victor cât ar dori ea.

   Odată, pe când cei mai mari erau ocupați cu treburile lor, l-au lăsat pe Victor în grija Adelei. La început, ea s-a bucurat mult, și-a luat câteva cărți și i-a citit cu voce tare. Însă, nu peste mult timp, Victor s-a plictisit de aceasta, fiindcă ea citea rar, iar el dorea să vadă cât mai repede toate ilustrațiile. Atunci ea a adus păpușa, însă Victor s-a bosumflat supărăcios:

   - Eu nu mă joc cu păpușile, eu nu-s fetiță!

   - Atunci joacă-te cu iepurașii tăi! s-a supărat Adela.

   Ea și-a luat lădița cu broderii, un scăunel și s-a așezat mai deoparte de Victor.

   „Așa este mai bine”, se gândea ea. „Am să brodez șervețelul acesta. Nina are în curând ziua de naștere și trebuie să-l termin.”

   Victor s-a așezat și el pe podea cu jucăriile sale aduse de acasă, a luat o mașinuță și câtva timp s-a jucat cu ea. Însă această ocupație n-a durat mult. Peste puțin timp s-a apropiat de verișoară privind-o cum coase.

   - Adela, ce coși?

   - Nu cos, ci brodez, a desfăcut ea șervețelul. Vezi ce floare iese?

   - Dar de ce e albăstruie? a tras Victor de ață.

   - Nu-i albăstruie, ci verde, fiindcă aceasta este o frunză. Du-te și te joacă!

   Victor s-a depărtat, însă peste câteva clipe s-a apropiat iarăși.

   - Adela! Joacă-te cu mine! a rugat-o el.

   - Tu nu vezi că eu sunt ocupată? Ia cuburile pe care ți le-a adus Pavel, căci din ele poți construi un turn mare și frumos.

   Victor părea ceva mai animat de noua joacă.

   „Bine că m-a lăsat în pace”, s-a bucurat Adela. „Trebuie să mai născocesc ceva în caz că vine iar.”

   Ea încă nu născocise nimic, și iată că Victor o trăgea din nou de mânecă.

   - Turnul meu s-a prăbușit, ajută-mă!

   Adela s-a întors spre el cam stângace și i-a ieșit ața din ac.

   - Lasă-mă în pace! s-a supărat ea. Tu ești acum mare, încearcă din nou, vei reuși și fără mine!

   Adela nu băgase bine ața în ac, și Victor s-a apropiat iarăși de ea.

   „M-am săturat”, s-a încruntat Adela și s-a răstit la el neprietenos:

   - Știi ce? Construiește-i elefantului tău un ocol din cuburi!

   Elefantul plușat era jucăria lui cea mai îndrăgită, de aceea sfatul verișoarei i-a plăcut și el s-a apucat cu mare râvnă să construiască ceva asemănător cu o cetate.

   Pentru un timp, în cameră a fost liniște. Adela era concentrată asupra broderiei.

   „Mi-a mai rămas foarte puțin timp”, a oftat ea ușurată, dar deodată a simțit o izbitură în spate. Era Victor, căruia îi reușise ocolul și se năpustise la ea să-și împărtășească bucuria.

   Fiindcă își înțepase un deget, Adela a țipat de durere, l-a apucat pe Victor de umeri și l-a zgâlțâit cu toată puterea. El s-a ghemuit de frică și a bâiguit:

   - Eu n-am vrut... eu numai... privește ce ocol...

   Însă Adela i-a tăiat vorba.

   - Vezi ce mi-ai făcut! a strigat ea, arătându-i degetul însângerat. Nu te poți juca singur?! și îndârjindu-se l-a lovit pe Victor peste obraz.

   Copilul a alergat plângând la mătușa sa.

   „Acum se va plânge la mama și am s-o primesc de la ea”, s-a gândit Adela ascuțindu-și auzul. Însă prin coridor nu se auzeau pași și ea a început să strângă în grabă jucăriile îndreptățindu-se: „El singur este vinovat, eu doar l-am rugat să nu mă încurce. Ce, eu sunt datoare să-l distrez? Iată câte jucării are!”

   Adela se aștepta să vină mama, însă în casă era liniște. Numai Adela era neliniștită. „Cum ai putut să-l lovești pe verișorul tău, doar el este mai mic decât tine!” o mustra conștiința. „Doar n-a făcut nimic rău! El s-a plictisit și tu ai fi putut să te joci puțin cu el!”

   Adela se străduia să nu se mai gândească la aceasta și, ca să uite mai curând, a început să construiască un turn, cu gândul că Victor va veni și în felul acesta se va împăca cu el. Însă el nu venea. „Bine, mă duc eu”, a hotărât Adela și s-a îndreptat spre ușă, însă brusc s-a oprit: „De ce trebuie eu să mă împac cu el? El singur este vinovat.”

   Până seara, Adela n-a mai ieșit din camera ei.

   La cină, mama nu i-a zis nimic, iar Victor era vesel ca și mai înainte. Adela s-a înviorat puțin și chiar a încercat să vorbească cu verișorul ei, însă el a privit-o pe sub sprâncene și s-a ferit de ea.

   „Ei, nu-i nimic”, i-a întors spatele Adela cu mândrie. „El nu vrea să se împace cu mine și în acest caz eu nu sunt de vină.” Totuși conștiința o mustra pentru această faptă nedemnă și era tot mai neliniștită în inima ei.

   După cină, Adela s-a retras în camera ei și iarăși s-a apucat de broderie, crezând că în felul acesta va putea uita. Însă în interiorul ei parcă bătea cineva un clopot, sunetul căutând să răbufnească afară. Ea continua să lupte: „Mâine am să mă joc cu el și-l voi împăca...”

   Peste puțin timp a intrat mama și a rugat-o:

   - Adela, arată-mi mâinile!

   Ea și-a privit palmele și, nedumerită, le-a întins mamei.

   - Ce murdare sunt! a dat mama din cap.

   - Eu mi-am spălat mâinile după cină, s-a împotrivit Adela.

   - Și totuși, ele nu sunt curate, a repetat mama și s-a dus să-l culce pe Victor în pătucul său.

   Strângând din umeri, Adela s-a dus la baie. Ea și-a spălat stăruitor mâinile cu săpun, le-a șters bine cu un prosop și s-a dus la mama.

   - Privește, mamă, ce curate sunt! i-a arătat ea mâinile.

   - Nu, fiica mea, ele numai par a fi curate și au miros de săpun. Însă ele sunt murdare. Ele au lovit astăzi pe un micuț. Ele trebuie spălate, dar nu cu săpun.

   Abia acum a înțeles Adela că mama știe totul.

   - Faptele rele nu pot fi spălate cu săpun, a spus mama. Aceasta o poate face numai Domnul. Îți amintești că noi am învățat un verset: „Sângele lui Isus Hristos... ne curățește de orice păcat.” Dacă vrei ca Domnul să te curățească de răul acesta, trebuie mai întâi să te împaci cu Victor, apoi să ceri iertare de la Isus.

   Adela stătea cu capul în pământ: „Am făcut rău că nu m-am împăcat imediat cu Victor. Și doar am vrut... Într-adevăr, ce nerăbdătoare și rea sunt eu...” În cap îi sunau cuvintele mamei: „Mâinile murdare... nu pot fi spălate cu săpun.”

   Adela s-a întors brusc și a alergat la Victor. El era culcat în pătuc, iar alături era elefantul său. Deschizând ochii, el a vrut să-i spună ceva verișoarei sale, însă n-a reușit.

   - Victor, s-a aplecat Adela spre el, te rog iartă-mă că te-am lovit astăzi...