joi

Totul în ordine

 

   Un elev a încălcat regulile examinării și astfel nu a primit diploma de absolvire. Tatăl său s-a supărat foarte tare, iar tatăl și fiul s-au certat, spunându-și unul altuia cuvinte dure. După aceea băiatul a părăsit casa părintească cu intenția fermă să nu mai revină niciodată acasă.

   Nu a durat totuși mult timp, și el s-a simțit foarte nefericit și i-a părut rău de purtarea lui. El a trecut peste încăpățânarea lui și s-a întors acasă. Ajuns acolo, s-a dus la tatăl său, și-a mărturisit vina și l-a rugat pe tată să-l ierte. Tatăl l-a iertat. Atunci, băiatul a știut că lucrurile erau în ordine și nu se va mai vorbi despre ele.

   După mai mulți ani, tânărul, care între timp devenise ofițer, s-a îmbolnăvit deodată foarte grav și a fost dus la spital. Tatăl, care a fost înștiințat degrabă, l-a vizitat. El a vorbit mai întâi cu doctorul și a aflat că pentru fiul său nu mai exista speranță de însănătoșire.

   Puțin mai târziu, se afla la patul fiului său. Tatăl era foarte tulburat și a ținut mâna bolnavului în a lui și nici unul n-a spus nimic mult timp.

   Apoi tânărul a spus:

   - Tată, mi-e frică – mă tem că voi muri. Nu sunt pregătit. Spune-mi ce trebuie să fac pentru a fi pregătit. Tu știi, tu le-ai spus multora...

   - Te simți vinovat înaintea lui Dumnezeu? a întrebat tatăl.

   - Da. Și de aceea mi-e teamă.

   - Și dorești iertare, pace cu Dumnezeu?

   - Da. Dar – pot să o primesc – după tot ce a fost în viața mea?

   Tatăl s-a gândit câteva momente. Apoi i-a venit ceva în minte.

   - Mai știi cum a fost când ai venit acasă și m-ai rugat să te iert – atunci după examen?

   - Da, știu foarte exact.

   - Ce ți-am răspuns eu atunci?

   - Tu ai spus: Te iert din inimă - și mi-ai dat chiar un sărut.

   - M-ai luat atunci pe cuvânt, m-ai crezut, ai avut încredere în mine?

   - Bineînțeles, nu m-am îndoit niciodată de cuvântul tău!

   - Vezi, băiatul meu, despre aceasta este acum vorba. Ai încredere în Dumnezeu. Crede acum și în Cuvântul Său. Spune-i lui Dumnezeu că îți pare rău de tot ce a fost, de tot ce ai făcut și tot ce te apasă acum. Recunoaște înaintea Sa vina ta cu aceeași încredere cu care ai venit atunci la mine. El nu te respinge, cu siguranță, nu. Încrede-te în El! Bazează-te pe Cuvântul Său, pe promisiunile Sale, El te așteaptă!

   Iarăși au tăcut amândoi un timp. După aceea tânărul a răspuns:

   - Acum înțeleg.

   Epuizat a închis ochii. Tatăl îi ținea încă mâna și nu și-a mai putut reține lacrimile. Bolnavul i-a spus atunci:

   - Tată, nu plânge, acum nu. Cântă, cântă cântări de laudă spre onoarea lui Dumnezeu, Mântuitorul meu. El m-a iertat. Eu cred Cuvântul Său.

   Și Dumnezeu i-a dăruit mai departe har. Tânărul ofițer a trebuit să rămână mult timp în spital, dar s-a însănătoșit. Doctorului său, care se minuna de ceea ce se întâmplase, i-a explicat că el are acum motiv dublu de a mulțumi, pentru că se însănătoșise, prin harul lui Dumnezeu, la suflet și trup.

   Te-ai îndreptat și tu cu păcatele tale spre Domnul Isus? El dorește să-ți spună și ție: „Iertate îți sunt păcatele!” (Luca 7.48-50).

 

   „Căci Tu ești bun, Doamne, gata să ierți...”

   (Psalmul 86.5).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu