În grădina noastră se afla un copac foarte mare cu un trunchi gros de un metru și o coroană uriașă. Crengile și ramurile lui ajungeau până peste acoperișul casei noastre. De mult timp am intenționat să tai acest copac, pentru că ținea multă umbră.
Într-o zi a fost o furtună foarte puternică cum nu mai văzusem așa ceva înainte. Copacul nostru tremura în bătaia vântului și se pleca tot mai mult peste casa noastră mică. El gemea și scârțâia, încât ne-am temut cu toții. Mama mea, care locuia la mansardă, a coborât agitată la noi și a strigat îngrijorată: „În cazul în care copacul se prăbușește, căsuța mea se va prăpădi!” Împreună L-am rugat pe Dumnezeu, ca El să ne păzească pe noi și casa noastră. Tot mereu Mă rugam Lui. Îi spuneam în inima mea: „Tu ai spus: «Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi.» Noi ne punem toată încrederea în Tine.”
Deodată furtuna s-a potolit și a început ploaia. Și aceasta a încetat curând și s-a făcut foarte liniște. Cu toții eram epuizați după teama prin care trecuserăm și ne-am retras la odihnă. Dar după scurt timp a început din nou furtuna cu mai mare intensitate. Toată casa trepida. Urletul vântului pătrundea întunericul. O bubuitură îngrozitoare! „Copacul, copacul!”, a țipat mama. Chiar dacă era întuneric, am alergat cu toții afară în grădină. Copacul uriaș era zdrobit la pământ cu coroana distrusă. Nicio pagubă nu se observa, chiar dacă peste tot erau crengi groase. Nici măcar un strat de flori nu a fost atins. Copacul nu căzuse, așa cum ne-am temut noi, pe căsuța noastră, ci în direcția opusă.
Dumnezeu ne păzise pe noi și căsuța noastră.
Dimineața următoare, vecinii au venit pentru a vedea minunea. L-am lăudat pe Tatăl nostru ceresc și i-am mulțumit, pentru că ne-a ascultat într-un mod minunat rugăciunea. Vecinii noștri însă au considerat cele întâmplate ca pură întâmplare. Dar nu aveam noi toate motivele să-i dăm slavă lui Dumnezeu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu