Lănțișorul înghițit

 

Într-o zi, micuțul Fu a intrat în grabă în școală, strigând:

- Tatăl meu nu mă mai lasă să merg la școală. Ce să fac? Acum nu mai aud nimic despre Isus al meu.

Dar învățătorul său a spus:

- Dragă Fu, Dumnezeul nostru este viu. Urechile Lui aud. Acum roagă-Te Lui ca tatăl tău să-ți dea permisiunea să te întorci la școală. El te va auzi și îți va răspunde.

Fu s-a dus acasă și a făcut cum îl sfătuise învățătorul, iar când oamenii au venit să se roage în templu, a stat la poartă și le-a spus:

- Nu vă închinați acestor idoli. Ei sunt făcuți doar din lemn și nu vă pot înțelege. Și nici nu vă pot vedea.

Tatăl său, care locuia în templu și făcea idoli, nu știa ce să facă.

- Întoarce-te la școală, a spus el în cele din urmă, nu te pot folosi aici dacă spui oamenilor că zeii noștri nu pot auzi și vedea. Du-te și învață să citești și să scrii!

Foarte fericit, Fu a fugit înapoi la școală.

- Este adevărat, a spus el, Dumnezeu chiar aude. Tatăl meu mă trimite înapoi la școală. Și în fiecare zi îi spunea tatălui său să nu mai facă idoli și să se mute din templu, ci să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu și să creadă în Isus.

Fu era singurul fiu și tatăl său îl iubea.

Într-o zi i-a spus lui Fu:

 - Dacă părăsim templul, din ce vom trăi?

- Acest Dumnezeu viu ne va ajuta, a răspuns Fu, așa a spus învățătorul. Ochii Lui văd și El ne va da ceva de mâncare.

- Bine, a spus tatăl lui Fu, voi încerca și voi vedea dacă un astfel de Dumnezeu există cu adevărat.

Așa că au părăsit templul și micuțul Fu s-a dus fericit la școală în timp ce tatăl său își căuta un nou loc de muncă. Dar nu a fost ușor să găsească de lucru. Într-o zi, toți banii au fost cheltuiți și ultimul orez a fost mâncat. Atunci tatăl a spus:

- Acum vreau să văd ce se întâmplă. Nu ne mai închinăm zeilor și acum nu mai avem ce mânca.

Fu a alergat din nou la școală și i-a spus învățătorului:

- Ce facem acum? Tatăl meu nu mai crede că există un singur Dumnezeu adevărat.

- Du-te direct acasă și roagă-te, a spus învățătorul. Roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea ceva de mâncare și amintește-ți că Dumnezeu ascultă.

Fu a urmat sfatul învățătorului său. În loc să învețe la școală, Îi cerea lui Dumnezeu din nou și din nou să le trimită ceva de mâncare. După un timp, colegii săi de la școală au venit și i-au bătut la ușă.

- De ce nu ai venit astăzi la școală?

- A trebuit să stau aici și să mă rog, a răspuns Fu, pentru că nu mai avem în casă ce mânca.

- Chiar nu aveți nimic de mâncare?

- Nu, nu avem nimic.

Atunci prietenul său, Șapte vânturi, a spus:

- Este o rață moartă acolo jos pe drum. De ce nu te duci să o iei?

Fu a zburat pe drum ca fulgerul. În mod ciudat, chiar era o rață mare și albă care zăcea moartă pe marginea drumului. A luat-o și a fugit acasă.

- Uite aici, i-a spus el tatălui său, Dumnezeu răspunde la rugăciuni. Urechile lui chiar aud.

Tatăl a făcut ochii mari. Da, chiar era o rață.

- Repede, fă focul, a spus el, a luat rața și a împărțit-o în bucăți. Micul Fu tocmai aprindea focul când tatăl său l-a strigat:

- Fu, vino repede aici. Uite ce este.

Ce ciudat, în gâtul raței era un lănțișor de aur. Rața a înghițit cu siguranță lănțișorul și a murit.

- O, dragă tată, a strigat Fu, Dumnezeu nu ne dă doar o rață. Putem chiar să vindem colierul pentru a cumpăra orez pe el.

- Nu, nu. Eu cred că El ne-a trimis rața, dar trebuie să încercăm să găsim proprietarul acestui colier.

Când rața a fost pregătită, Fu și tatăl său s-au așezat să mănânce o masă bună. Nu era orez, dar nu i-au simțit lipsa. După ce au terminat de mâncat, tatăl a spus:

- Vino, Fu, să mergem să vedem cine a pierdut lănțișorul de aur.

În timp ce mergeau pe strada accidentată din cartier, strigau: „Ai pierdut ceva astăzi?” „Nu!” Și apoi au continuat: „A pierdut cineva ceva astăzi?” „Nu!” a venit din nou răspunsul. „Despre ce este vorba?” Dar, fără să spună ce au găsit, au mers din casă în casă, întrebând până când au ajuns la o casă mare cu ușa încuiată. Un servitor a deschis-o și, când l-au întrebat dacă cineva din casă a pierdut ceva, servitorul a spus:

- Da, da, ați găsit? Dați-mi repede! Dar tatăl lui Fu a spus:

- Cheamă-ți stăpâna!

- Dați-mi mie! i-a îndemnat servitorul.

- Nu! a spus tatăl. Sunt sigur că obiectul pe care l-am găsit aparține stăpânei tale. În același moment, doamna casei a apărut într-o rochie de mătase și a întrebat:

- Ce este acest zgomot aici?

- Scuzați-mă, a spus tatăl lui Fu, am lucrat la templul de mai jos. Dar vedeți, de când a început noua școală aici, băiatul meu a învățat despre noul Dumnezeu. Și de aceea m-am mutat de la templu, dar încă nu am reușit să-mi găsesc de lucru, iar astăzi nu am avut ce mânca. Atunci colegii lui Fu au trecut pe la noi venind de la școală și i-au spus că era o rață moartă pe drum. Iar în gâtul ei am găsit acest lănțișor de aur. Ar putea fi colierul dumneavoastră?

- Da, a spus femeia, acela este lănțișorul meu de aur. Deja îi acuzam în tăcere pe angajații mei că l-au furat. Și rața a fost a mea. Dar așteptați un moment. Vreau să vă dau ceva pentru lănțișor.

- Nu, deloc, a spus tatăl, și au pornit înapoi spre casă. Dar doamna a alergat după ei și i-a strigat:

- Întoarceți-vă, întoarceți-vă, trebuie să vă vorbesc. Sunteți un om cinstit. De mult timp am căutat un astfel de om care să lucreze pentru mine. Vreți să lucrați pentru mine? Veți mânca orezul meu și vă veți primi și salariile.

- Dar îl am pe băiețelul meu!

- Nu este nimic rău în aceasta. Aduce-ți băiatul cu dumneavoastră. Poate merge la școală de aici și poate mânca și el orezul meu.

- Dar, a spus tatăl lui Fu, îmi veți cere să ard tămâie în fața idolilor. Eu însumi am făcut idoli și acum știu că există un Dumnezeu adevărat. Acum nu mă voi mai putea închina niciodată la idoli. Deci presupun că nu pot lucra pentru dumneavoastră.

Atunci doamna a spus:

- Dacă acest Dumnezeu viu v-a făcut un om cinstit, atunci veniți la mine! Nu vă voi cere să vă închinați idolilor. Dar puteți să-mi vorbiți despre Dumnezeul vostru.

Și așa s-a întâmplat.