Muncitor cu ziua

 

   Ce faci pentru a afla ora exactă? Sigur, te uiți la ceasul de mână. Dar dacă nu ai un ceas, ce faci? Ei bine, atunci întrebi pe cineva cât este ora sau te uiți la ceasul bisericii sau la un alt ceas.

   Dar ce ai face dacă ai fi singur într-un loc străin, necunoscut, nu ai un ceas la tine, dar ai vrea să știi cât este ceasul?

   Poziția soarelui și întunericul care se lăsa au servit dintotdeauna oamenilor ca un măsurător de timp, ca un ceas. Mai târziu, s-au făcut distincții mai clare cu ajutorul cadranelor solare, al ceasurilor cu apă sau al clepsidrelor.

   Zilierii menționați în cartea Iov erau „angajați” doar pentru o anumită perioadă de timp (o zi!) și își primeau salariul zilnic în fiecare zi.

   Munca zilierilor era o muncă grea. Și putem înțelege foarte bine că acești oameni își doreau foarte mult sfârșitul zilei de muncă. Dar cum știa un zilier că orele de muncă s-au terminat?

   După poziția soarelui și după lungimea umbrei propriului corp, zilierul putea să știe când a sosit sfârșitul zilei de lucru. Când umbra ajungea la o anumită lungime, muncitorul putea să înceteze lucrul. Astfel, putem înțelege foarte bine că acești muncitori (robi) „suspinau după umbră”.

   „Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaș și zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua. Cum suspină robul după umbră , cum își așteaptă municitorul plata“ (Iov 7.1,2).