Laș?

 
   Cererea fermierilor fusese mereu amânată. Era timpul ca pajiștile lor să fie în sfârșit secate.
   - Nu vă dați seama că acum,  în timpul războiului, nu se mai găsesc țevi de lut?", a spus indignat primarul Kuhmann. Eu nu pot să scot țevile de unde nu sunt!"
   Într-o dimineață, când în sfârșit țevile de drenaj erau stivuite frumos de-a lungul drumului de pământ, fermierii au fost mai mult decât mulțumiți. Mai mult, li se promisese că lucrările de instalare a conductelor vor începe imediat. Era și timpul.
   - Ai văzut țevile de argilă de pe pajiști?, i-a șoptit Karl vecinului său de bancă.
   - Țevile pentru canalizare?, a întrebat curios Wilhelm. Știa prea bine că și unchiul său Fritz aștepta de mult timp țevile.
   - Acolo mergem astăzi!, a râs Karl. Fața lui radia de bucurie.
   - Aici nu este nimic de râs! Profesorul Stahl s-a ridicat de pe scaun. Dar nu a putut găsi "vinovatul"; era și imposibil.
   Deoarece colegul său Flick fusese chemat pe front, profesorul Stahl trebuia să predea la toate cele opt clase. Și nu era puțin lucru! În clasă erau mai mult de o sută de copii. Deși sala era foarte mare, era totuși aproape imposibil să te miști în clasă.
   La sfârșitul după-amiezii, un grup gălăgios s-a îndreptat spre pajiști. Karl conducea grupul. Hermann, Ewald, August - aproape toți băieții din clasa a opta erau acolo. Wilhelm li s-a alăturat și el.
   Pe drum, băieții și-au făcut provizii de proiectile. Buzunarele pantalonilor lor erau pline până la refuz cu pietre de diferite mărimi. Doar Wilhelm nu a adunat nicio piatră.
   - Vom începe cu țevile de sus!, a comandat Karl. Și apoi vom merge în ordine. Numai să nu fim prinși!
   Atunci Wilhelm n-a mai putut să rămână tăcut.
   - Opriți-vă!, a strigat îngrozit. Fermierii au mare nevoie de aceste țevi. Le așteaptă de mult timp. Nu este bine ce faceți!

   - Poți să te duci acasă!, a strigat Hermann.
   - Un băiețel cuminte nu are voie să arunce cu pietre!, a rânjit August.
   - Iar dacă ne trădezi, vei avea de-a face cu noi!, a amenințat Ewald.
   - Nu fi laș!, a încercat Karl să-și convingă tovarășul.
   - Eu nu sunt laș! Dar nu am de gând să arunc cu pietre! Wilhelm a rămas neclintit.
   Când primele pietre au tunat ca niște grenade pe țevile de lut, s-a auzit o aclamație uriașă din partea celor din clasa a opta. Numai Wilhelm nu râdea. Fără să mai stea pe gânduri, s-a întors și a plecat acasă.
   - Wilhelm a plecat!, a strigat brusc August. Trebuie să ne oprim! Aproape ca prin magie, băieții au lăsat jos pietrele rămase. Și când băieții s-au uitat la pagubele pe care le făcuseră, au fugit de acolo.
   Nu este nevoie să vă spunem că această faptă rea a avut consecințe grave. Când Wilhelm a fost întrebat de profesorul Stahl, în fața întregii clase, de ce nu a aruncat cu  pietre, el a spus:
   - Vreau să-L urmez pe Domnul Isus și să ascult de părinții mei!