Raza de lumină a lui Dumnezeu (4)

 

   S-a lăsat o liniște deplină în barcă. Se aude doar Nele plângând încet. Ea este foarte speriată.

   Apoi se aude din nou vocea Jannei, foarte emoționată:

   - Tati, mami, vine Dumnezeu cu lumina Lui! Degetul ei mic arată într-o anumită direcție - și toată lumea se uită acolo. Ce vrea să spună Janna?

   Într-adevăr, o rază galbenă de lumină se vede acolo, ca un deget. Se mișcă încet pe apă. Acum echipajul bărcii prinde viață.

   - Slavă Domnului!, exclamă căpitanul. Farul! În sfârșit!

   - Oh, l-am văzut când ne-am îndreptat spre insulă, spune doamna Hollermann. Dar nu i-am acordat prea multă atenție în această dimineață.

   - Iar acum este salvarea lui Dumnezeu pentru noi, adaugă Nele.

   Acum este ușor pentru căpitan să se orienteze. Pornește motorul și îndreaptă barca spre raza de lumină. Și apoi, în sfârșit, ceața se ridică treptat. Familia Hollermann, fericită și recunoscătoare, coboară cu genunchii tremurând din barcă, după ce aceasta a acostat în port. Plină de bucurie, Janna își ia rămas bun de la căpitan.

   - Ați fost și dumneavoastră fericit când Dumnezeu Și-a trimis lumina pe apă?

   Marinarul puternic, cu umeri lați, dă din cap în tăcere. El cunoștea bineînțeles farul. Dar nu s-a gândit prea mult la Dumnezeul cu care familia Hollermann pare să aibă o relație atât de bună. Experiența din ceață l-a impresionat pe Klaus.

   - Să sperăm că ne vom revedea curând, spune, vizibil emoționat, căpitanul, de altfel cam distant.