Căzătura în timpul jocului de fotbal

 

"El tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile" (Psalmul 147.3).

   Daniel îl vizitează astăzi pe tatăl lui Filip și al Anei. Soarele strălucește atât de frumos și ei joacă fotbal în grădină. Mingea se rostogolește rapid înainte și înapoi pe iarbă. Cele două echipe aleargă după minge pentru a da gol în poarta mică a adversarului. Ana și tata joacă împreună împotriva lui Filip și Daniel. Primul gol este marcat! Este 1:0, apoi jocul continuă și tata înscrie al doilea gol - 2:0!

   Acum Filip și Daniel trebuie să muncească din greu pentru a nu pierde meciul. Și, într-adevăr, la scurt timp după aceea înscriu și ei un gol. Acum scorul este 2:1! Daniel este plin de entuziasm când trece cu vederea faptul că Ana se află în spatele lui și ...

   „Au!” Anna cade, chiar pe bărbie. O doare rău! Ea începe să plângă. Îi sângerează bărbia și meciul trebuie să fie anulat.

   Tata o ia pe Ana în brațe, iar mama aduce repede un plasture colorat pentru rană. După un timp, Anna nu mai plânge. Cât de bine este să fii cu tata și să fii alintată.

 

   O mângâiere și mai mare o primești de la Dumnezeu. Dacă ești într-un necaz și te rogi Lui, Dumnezeu te va ajuta - mult mai bine decât o poate face tatăl tău.

Indianul mulţumitor

 

   Băştinaşii Americii sunt indienii cu pielea roşie, în general oameni blajini, a căror preocupare preferată este vânatul în terenurile lor împădurite. Dar dacă sunt enervaţi sau brutalizaţi, se pot răzbuna foarte crunt, iar în timpurile de demult unii europeni imigranţi s-au comportat foarte neprietenos cu ei, chiar i-au împuşcat cu armele lor de foc, ca şi cum ei ar fi fost animale sălbatice. Aşa s-a comportat o mare parte din coloniştii care s-au stabilit printre ei. Numai o familie, soţ şi soţie tineri, au fost o excepţie între ei. Aceştia s-au comportat conform îndemnului apostolului: „Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii” (Filipeni 4.5). Când într-o zi cu vreme rea un indian rătăcit a bătut la uşa barăcii lor şi dorea să intre, cei doi l-au primit prietenos, l-au lăsat să se încălzească la focul cuptorului şi l-au înviorat cu mâncare şi băutură. De atunci indianul a revenit mereu şi le aducea ceva din vânatul lui. Când li s-a născut un copil, el a dovedit o mare bucurie pentru naşterea copilului şi uneori le dăruia o pasăre colorată, o floare rară sau o jucărie făcută de el. Însă el nu putea să exprime în cuvinte afecţiunea şi mulţumirea lui, căci fiecare vorbea limba lui.

   Într-o zi a venit în fugă cu respiraţia tăiată şi cu gesticulaţii agitate a dat de înţeles oamenilor să-l urmeze imediat. Însă aceştia nu l-au urmat, ci au râs de comportamentul lui ciudat. Atunci el s-a uitat de jur-împrejur în colibă, a luat dintr-o dată copilul care dormea în leagăn şi a fugit cu el în jungla apropiată. Acum părinţii speriaţi au alergat după el; dar ei nu l-au putut ajunge pe omul iute de picior cu prada sa preţioasă. Din timp în timp se oprea; dar când ei se apropiau, el o lua la fugă, până când în cele din urmă, după aproximativ o oră, el a ajuns pe un deal. Aici i-a aşteptat şi liniştit le-a pus copilul în braţe. Apoi a întins mâna înapoi spre casa lor şi ce au văzut ei? Flăcări de foc se ridicau din ea şi pretutindeni în jur se vedea fum şi negură. Indienii făcuseră un legământ să-i atace prin surprindere pe europenii nesuferiţi şi să-i nimicească. Acestei acţiuni de răzbunare era expusă şi familia bună, dacă indianul mulţumitor nu i-ar fi adus în siguranţă în acest mod înţelept şi hotărât. După aceea el a îngrijit de ei şi pe căi secrete prin pădure, pe care numai el le cunoştea, i-a dus într-un loc paşnic.

Construirea de poduri

 

   Râsetele puternice ale copiilor pătrund prin fereastra deschisă a bucătăriei. Mama privește agitația de la fereastră. Afară, pe stradă, copiii ei și ai unor vecini se joacă. Trotinetele trec pe lângă casă cu viteza fulgerului. În spate, trei sar coarda, iar alții se ghemuiesc pe asfalt pentru a-l decora cu cretă colorată.

   - Ce desen urât!, aude o fată spunând.

   - Nu știi desena deloc, Nicu, izbucnește un alt copil. Mama ciulește urechile.

   - Nu vreau ca Nicu să ne distrugă desenul, îi șoptește Florin Elenei.

   - Nu avem nevoie de tine aici, Nicu! Du-te și joacă-te în altă parte, strigă unul dintre copii.

   Unul câte unul, toți copiii sunt împotriva lui Nicu. Niciunul nu-l mai lasă pe Nicu să deseneze. Nicu se urcă pe trotinetă și trece pe lângă casă. Revine puțină liniște. Mama se întoarce la munca ei. După o vreme, Horia și Elena intră grăbiți în casă.

   - Ne este sete, anunță Horia cu voce tare.

   - Putem, te rog, să bem ceva, îl corectează mama cu o privire semnificativă.

   - Propoziția este prea lungă - mor de sete, spune Horia. Elena ia două pahare din dulap și sticla de apă minerală de pe masă. Se grăbește să umple ambele pahare până la refuz. Horia și ea se apleacă în față pentru a sorbi mai întâi din apă. Când nivelul apei scade puțin, se întind după pahare. Horia îl bea dintr-o dată.

   Mama dă din cap uimită:

   - V-aș fi adus imediat câteva sucuri.

   - Le vom lua oricum, spune Horia.

   - Nu fi atât de poruncitor, Horia, îl avertizează mama.

   - Înainte să vă întoarceți la joacă, aș vrea să vă vorbesc despre ceva.

   Horia, care se afla deja în ușa bucătăriei, se întoarce.

   - O să dureze mult? Este atât de frumos afară, încât nu avem timp.

   - Știu, spune mama. Dar este important. S-a întâmplat să vă aud prin fereastra deschisă. Și ceea ce am auzit acolo m-a pus pe gânduri. Acum Horia își ciulește urechile cu interes. Elena este și ea curioasă.

   - Bullying-ul nu este deloc frumos, începe mama.

   - Bullying?, Elena nu înțelege despre ce vorbește mama.

   - Bullying este un cuvânt englezesc. Înseamnă să intimidezi pe cineva.

   Horia spune:

   - Nici eu nu cunosc acest cuvânt.

   Mama le explică puțin mai exact:

   - Bullying înseamnă să-i superi pe alții. Nu o dată, nu de două ori, ci mereu și mereu. Spui cuiva mereu aceleași lucruri. Și dacă toți copiii de pe stradă - inclusiv voi - continuă așa, atunci îl veți intimida pe bietul Nicu. Pentru că intimidarea începe la scară mică. De obicei, începe cu o singură persoană și apoi ceilalți se alătură. Și înainte să-ți dai seama, nu te mai poți opri. Ar trebui să fim drăguți cu toată lumea, pentru că Dumnezeu ne-a vrut așa cum suntem. Și l-a vrut și pe Nicu așa cum este. Nicu poate face multe lucruri mai bine decât voi. Doar că desenatul nu este punctul lui tare. Este foarte rău când te iei de slăbiciunile altcuiva.

   - Bine, mamă, promit copiii, nu vom mai face așa ceva.

   Horia și Elena vor, în sfârșit, să iasă pe stradă. Așa că Horia întreabă:

   - Ce vom face acum?

   Mama le dă un sfat:

   - Vă sugerez să construiți un pod.

   Elena se încruntă. Și nici Horia nu prea știe ce vrea să spună mama:

   - Un pod peste drum?

   Mama râde și le explică:

   - Așa se spune. A construi un pod înseamnă a conecta ceva. Sau să mediezi între două părți. Să vii în întâmpinarea cuiva.

   Cei doi își dau seama.

   - Să-l lăsăm pe Nicu să se joace cu noi?

   Mama dă din cap.

   - El nu v-a făcut nimic. Doar pentru că nu poate desena cum considerați voi că este bine nu înseamnă că trebuie să-l tachinați, să-l alungați sau chiar să-l ignorați. Puteți picta altceva când este el prin preajmă. Ce ziceți de o stradă de joacă? Cu siguranță, va putea să deseneze și Nicu linii și semne de circulație.

   Horia nu este pe deplin convins.

   - Dacă desenați un drum frumos cu Nicu și apoi îl folosiți toți împreună cu bicicletele și trotinetele voastre, veți construi un pod. Pentru că vouă vă place să desenați, iar lui Nicu îi place să meargă pe trotinetă. Și toată lumea va fi fericită să participe! Încercați!, îi încurajează mama.

   Mama scoate din dulap trei sucuri și le întinde copiilor ei. Horia zâmbește:

   - Unul pentru Elena, două pentru mine.

   - Bineînțeles că nu! Mama îi spulberă speranțele. Bineînțeles că al treilea este pentru Nicu.

   - Ei bine! Horia se bate peste frunte pentru a semnala că a înțeles.

   Frații aleargă afară cu sucurile în mână. Horia traversează strada și se îndreaptă direct spre Nicu.

   - Vrei să desenăm împreună un drum cu semne de circulație și semafoare? Atunci ne vom putea plimba pe el cu trotinetele și bicicletele noastre, întreabă Horia și îi întinde lui Nicu un suc. Nicu este surprins, dar acceptă sucul cu recunoștință. Își spune gândurile cu voce tare:

   - De ce ești deodată atât de drăguț?

   - Păi, bolborosește Horia ca de la sine înțeles, construiesc un pod. Nicu nu mai înțelege nimic. Horia râde.

   - Nu, nu mai contează. Să începem cu strada. Uite, vine Elena și Florin. Cei doi se alătură băieților. După un timp, li se alătură și restul copiilor și împreună desenează cu creta o stradă mare de joacă.

 

Podurile

 Dragi copii,

   Ați înotat mult în această vară? Este o modalitate grozavă de a vă răcori atunci când este cald și soarele strălucește pe cer toată ziua.

   Desigur, există ape care sunt prea mari și prea late pentru a fi traversate înot. Întotdeauna mă bucur când există un pod, micul pod de lemn peste pârâul din pădure sau imensul pod de oțel care traversează un râu.

   Podurile sunt un lucru frumos și folositor. Și o invenție străveche. Ele sunt construite de oameni, cum ar fi ingineri, meșteri, muncitori în construcții și așa mai departe. Dar există și constructori de poduri în sens figurat. Aceștia pot fi numiți și mediatori sau pacificatori, pentru că ei construiesc punți între oameni care nu se cunosc sau care, în mod normal, nu ar avea niciodată contact unii cu alții.

   Cel mai mare constructor de poduri din toate timpurile este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El a făcut o punte peste prăpastia adâncă și urâtă, care exista între oameni și Dumnezeu și pe care noi am provocat-o prin neascultarea de Dumnezeu. Poți afla în Biblie și, de asemenea, aici, cum a făcut Domnul Isus acest lucru și cum poți trece podul care duce la Dumnezeu.