Construirea de poduri

 

   Râsetele puternice ale copiilor pătrund prin fereastra deschisă a bucătăriei. Mama privește agitația de la fereastră. Afară, pe stradă, copiii ei și ai unor vecini se joacă. Trotinetele trec pe lângă casă cu viteza fulgerului. În spate, trei sar coarda, iar alții se ghemuiesc pe asfalt pentru a-l decora cu cretă colorată.

   - Ce desen urât!, aude o fată spunând.

   - Nu știi desena deloc, Nicu, izbucnește un alt copil. Mama ciulește urechile.

   - Nu vreau ca Nicu să ne distrugă desenul, îi șoptește Florin Elenei.

   - Nu avem nevoie de tine aici, Nicu! Du-te și joacă-te în altă parte, strigă unul dintre copii.

   Unul câte unul, toți copiii sunt împotriva lui Nicu. Niciunul nu-l mai lasă pe Nicu să deseneze. Nicu se urcă pe trotinetă și trece pe lângă casă. Revine puțină liniște. Mama se întoarce la munca ei. După o vreme, Horia și Elena intră grăbiți în casă.

   - Ne este sete, anunță Horia cu voce tare.

   - Putem, te rog, să bem ceva, îl corectează mama cu o privire semnificativă.

   - Propoziția este prea lungă - mor de sete, spune Horia. Elena ia două pahare din dulap și sticla de apă minerală de pe masă. Se grăbește să umple ambele pahare până la refuz. Horia și ea se apleacă în față pentru a sorbi mai întâi din apă. Când nivelul apei scade puțin, se întind după pahare. Horia îl bea dintr-o dată.

   Mama dă din cap uimită:

   - V-aș fi adus imediat câteva sucuri.

   - Le vom lua oricum, spune Horia.

   - Nu fi atât de poruncitor, Horia, îl avertizează mama.

   - Înainte să vă întoarceți la joacă, aș vrea să vă vorbesc despre ceva.

   Horia, care se afla deja în ușa bucătăriei, se întoarce.

   - O să dureze mult? Este atât de frumos afară, încât nu avem timp.

   - Știu, spune mama. Dar este important. S-a întâmplat să vă aud prin fereastra deschisă. Și ceea ce am auzit acolo m-a pus pe gânduri. Acum Horia își ciulește urechile cu interes. Elena este și ea curioasă.

   - Bullying-ul nu este deloc frumos, începe mama.

   - Bullying?, Elena nu înțelege despre ce vorbește mama.

   - Bullying este un cuvânt englezesc. Înseamnă să intimidezi pe cineva.

   Horia spune:

   - Nici eu nu cunosc acest cuvânt.

   Mama le explică puțin mai exact:

   - Bullying înseamnă să-i superi pe alții. Nu o dată, nu de două ori, ci mereu și mereu. Spui cuiva mereu aceleași lucruri. Și dacă toți copiii de pe stradă - inclusiv voi - continuă așa, atunci îl veți intimida pe bietul Nicu. Pentru că intimidarea începe la scară mică. De obicei, începe cu o singură persoană și apoi ceilalți se alătură. Și înainte să-ți dai seama, nu te mai poți opri. Ar trebui să fim drăguți cu toată lumea, pentru că Dumnezeu ne-a vrut așa cum suntem. Și l-a vrut și pe Nicu așa cum este. Nicu poate face multe lucruri mai bine decât voi. Doar că desenatul nu este punctul lui tare. Este foarte rău când te iei de slăbiciunile altcuiva.

   - Bine, mamă, promit copiii, nu vom mai face așa ceva.

   Horia și Elena vor, în sfârșit, să iasă pe stradă. Așa că Horia întreabă:

   - Ce vom face acum?

   Mama le dă un sfat:

   - Vă sugerez să construiți un pod.

   Elena se încruntă. Și nici Horia nu prea știe ce vrea să spună mama:

   - Un pod peste drum?

   Mama râde și le explică:

   - Așa se spune. A construi un pod înseamnă a conecta ceva. Sau să mediezi între două părți. Să vii în întâmpinarea cuiva.

   Cei doi își dau seama.

   - Să-l lăsăm pe Nicu să se joace cu noi?

   Mama dă din cap.

   - El nu v-a făcut nimic. Doar pentru că nu poate desena cum considerați voi că este bine nu înseamnă că trebuie să-l tachinați, să-l alungați sau chiar să-l ignorați. Puteți picta altceva când este el prin preajmă. Ce ziceți de o stradă de joacă? Cu siguranță, va putea să deseneze și Nicu linii și semne de circulație.

   Horia nu este pe deplin convins.

   - Dacă desenați un drum frumos cu Nicu și apoi îl folosiți toți împreună cu bicicletele și trotinetele voastre, veți construi un pod. Pentru că vouă vă place să desenați, iar lui Nicu îi place să meargă pe trotinetă. Și toată lumea va fi fericită să participe! Încercați!, îi încurajează mama.

   Mama scoate din dulap trei sucuri și le întinde copiilor ei. Horia zâmbește:

   - Unul pentru Elena, două pentru mine.

   - Bineînțeles că nu! Mama îi spulberă speranțele. Bineînțeles că al treilea este pentru Nicu.

   - Ei bine! Horia se bate peste frunte pentru a semnala că a înțeles.

   Frații aleargă afară cu sucurile în mână. Horia traversează strada și se îndreaptă direct spre Nicu.

   - Vrei să desenăm împreună un drum cu semne de circulație și semafoare? Atunci ne vom putea plimba pe el cu trotinetele și bicicletele noastre, întreabă Horia și îi întinde lui Nicu un suc. Nicu este surprins, dar acceptă sucul cu recunoștință. Își spune gândurile cu voce tare:

   - De ce ești deodată atât de drăguț?

   - Păi, bolborosește Horia ca de la sine înțeles, construiesc un pod. Nicu nu mai înțelege nimic. Horia râde.

   - Nu, nu mai contează. Să începem cu strada. Uite, vine Elena și Florin. Cei doi se alătură băieților. După un timp, li se alătură și restul copiilor și împreună desenează cu creta o stradă mare de joacă.