Cuibul de vrăbii
- Am ceva să vă arăt, spune bunicul Damian.
- Ce anume?, vrea să știe Cristina. Dar bunicul face doar
o mutră misterioasă și iese din casă. În spatele grădinii sale este o magazie
mare. Bunicul se duce în spatele acesteia.
Bunicul arată în sus.
- Un cuib de păsări!, exclamă Sofia. Într-adevăr! Acum
l-a văzut și Cristina. Dintr-o grindă de susținere de pe partea laterală a
zidului se vede ieșind o grămadă rotundă. Și iată că vine vrabia! Duce ceva în
cioc și îl introduce în grămadă.
- Aveți grijă, copii, spune bunicul și îi trage pe copii
puțin înapoi, cuibul nu este încă gata.
- Da, bunicule, ai dreptate, își dă seama Cristina, nu
trebuie să deranjăm vrabia sub nicio formă.
La scurt timp după aceea, cele două fete stau în
bucătăria bunicului și beau o ceașcă de cacao.
- Am citit că vrăbiile se pricep foarte bine să
construiască cuiburi, spune bunicul.
- Ele strâng fire uscate de iarbă, bucăți de scoarță,
mușchi sau paie. Uneori folosesc chiar și deșeuri, cum ar fi resturi de
țesături, fire de lână, bucăți de hârtie sau de plastic. Aproape toate
cuiburile conțin pământ sau argilă pentru a le menține stabile.
- Uau! Cristina este impresionată. De ce se chinuie atât
de mult? Adică, ar putea găsi un loc uscat unde să doarmă.
- Ei bine, spune Sofia. Ele își construiesc cuibul pentru
puii lor. Ei au nevoie de un loc cald și uscat mai târziu.
- Exact, spune bunicul Damian și adaugă: Este cu adevărat
uimitor faptul că Dumnezeu a făcut vrăbiile, pentru ca ele să știe cum să-și
construiască o casă frumoasă pentru puiii lor. Dar știți care este cea mai
frumoasă casă pentru noi, oamenii?
Cristina se gândește pentru o clipă și spune:
- Te referi la cer unde este Dumnezeu?
- Da, la cer mă refer, răspunde bunicul.
Dumnezeu are o casă pentru tine în cer!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu